De ce să bei ceai Chai și ce se întâmplă când îl consumi în exces

Aflăm împreună din acest material de ce să consumăm ceai Chai, ce conține, care sunt beneficiile sale, dar și potențialele riscuri.
  • Publicat:
De ce să bei ceai Chai și ce se întâmplă când îl consumi în exces
De ce să bei ceai Chai și ce se întâmplă când îl consumi în exces

Vrei să aduci ceva în plus dimineților tale? Atunci bucură-ți papilele gustative cu un ceai chai. Această băutură delicioasă este bogată în antioxidanți și compuși antiinflamatori, alături de vitamine și minerale de care în urma consumului de cafea nu avem parte. Aflăm împreună din acest material ce este ceaiul chai, care sunt beneficiile sale, dar și potențialele riscuri.

Ce este ceaiul Chai și ce valori nutriționale are?

Ceaiul chai este un ceai negru aromat originar din India. Ingredientele din care este extras pot varia, dar de cele mai multe ori este realizat din ceai negru, lapte, îndulcitori (zahăr sau miere) și condimente precum cardamon, ghimbir, cuișoare și scorțișoară.

Pentru că poate fi realizat dintr-o varietate de ingrediente, conținutul nutritiv diferă de la o rețetă la alta. Vorbind la modul general, ceaiul negru oferă antioxidanți, aminoacizi și vitamine precum vitaminele A, C și K. Ghimbirul conține și el vitaminele C și B, în timp ce cardamonul (care face parte din familia ghimbirului) conține potasiu, magneziu și calciu. Cuișoarele și scorțișoara oferă nutrienți precum acid folic, calciu și potasiu, iar acestea sunt doar câteva dintre ele. În funcție de tipul de lapte pentru care optezi, ceaiul chai oferă un boost de vitamina D și proteine.

250ml de ceai chai conțin (apă și lapte în mod egal):

  • 120 calorii
  • 2 grame grăsimi
  • 4 grame proteine
  • 22 grame carbohidrați
  • 146mg calciu
  • 17mg magneziu
  • 221mg potasiu
  • 7 micrograme acid folic

Ceai Chai: beneficii

Luptă împotriva stresului oxidativ

În general ceaiul este cunoscut pentru proprietățile sale antioxidante, iar ceaiul chai nu este deeloc diferit. Ceaiul negru conține antioxidanți precum polifenoli și flavonoide, care luptă împotriva stresului oxidativ prin neutralizarea radicalilor liberi. Stresul oxidativ contribuie la apariția unor boli precum cancere, boli cardiovasculare, artrită reumatoidă sau tulburări neurologice.

Reduce inflamațiile

Stresul oxidativ contribuie la apariția inflamațiilor, iar condimentele folosite pot depista inflamațiile. De exemplu, ghimbirul inhibă moleculele care duc la creșterea inflamațiilor în organism. La fel și scorțișoara și cuișoarele, care conțin compuși ce inhibă enzimele care duc la răspândirea inflamațiilor.

Sprijină sănătatea inimii

Stresul oxidativ joacă un rol important în dezvoltarea bolilor cardiovasculare, dar antioxidanții din ceaiul negru pot ajuta în acest sens. Consumul de ceai negru este asociat riscului scăzut de boli cardiovasculare datorită efectelor antioxidante. De asemenea, antioxidanții ajută și la reducerea hipertensiunii și colesterolului, la rândul lor factori de risc majori în contextul bolilor cardiovasculare.

Ajută la controlul glicemiei

Polifenolii din ceaiul negru reduc nivelul de glucoză înainte de masă. Atunci când mănânci, glucoza din sânge crește, iar ca răspuns pancreasul produce insulină, hormon care ajută ca glucoza să pătrundă în celule. Astfel, glicemia revine la normal, dar dacă organismul nu produce suficientă insulină, indicele glicemic rămâne crescut și apare riscul de diabet.

Îmbunătățește concentrarea

Ceaiul negru pe care ceaiul chai îl conține poate îmbunătăți memoria și performanța cognitivă, iar asta datorită compușilor L-theanină și cafeină, aminoacizi care se regăsesc în ceaiul verde, alb sau oolong. Cafeina, după cum bine știți, ajută la îmbunătățirea atenției prin ameliorarea stărilor de oboseală. Între timp, L-theanina are un efect de ameliorare a stresului, care te ajută să te concentrezi mai ușor.

Reduce stările de greață

Această băutură este ideală chiar și pentru problemele de stomac. Ghimbirul poate ameliora starea de greață, mai ales în timpul sarcinii. De asemenea, scorțișoara, un ingredient comun pentru ceaiul chai, poate ameliora stările de greață și durerile produse de crampele menstruale.

Potențiale riscuri

Ingredientele din ceaiul chai sunt în general considerate sigure de consum, dar dacă te confrunți cu o sensibilitate la cafeina, indicat ar fi să limitezi sau să eviți consumul acestei băuturi. Același lucru se aplică și femeilor însărcinate sau care alăptează. Similar cafelei, ceaiul chai poate tulbura somnul, așadar nu este indicat să fie consumat înainte de ora de culcare, ci cu patru-șase ore înainte pentru a evita tulburările de somn.

Având în compoziția sa și lapte, persoanele cu intoleranță la lactoză trebuie să evite această băutură.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”