Cum să slăbești rapid? 5 alimente de eliminat imediat din dietă

Te lupți cu kilogramele în plus și nu știi ce să mai faci ca să slăbești și să ajungi la kilogramele mult dorite? Anumite alimente consumate zilnic ar putea să creeze o piedică în procesul tău de slăbire. Descoperă care sunt aceste alimente și cum le poți înlocui!
  • Publicat:
Cum să slăbești rapid? 5 alimente de eliminat imediat din dietă
Cum să slăbești rapid? 5 alimente de eliminat imediat din rutina ta zilnică Sursa foto: Pexels

Uneori, ne dorim să slăbim rapid, dar, din păcate, acest lucru nu este întotdeauna sănătos. Dar asta nu înseamnă că este imposibil. Renunțarea la anumite alimente ajută foarte mult la procesul de pierdere rapidă în greutate într-un mod sănătos și natural. Care sunt aceste alimente? Descoperă-le și află câteva sfaturi despre cum să le înlocuiești!

  1. Zahăr rafinat

Zahărul este cea mai frecventă cauză a obezității. Dezavantajul consumului de zahăr rafinat constă în faptul că acesta este rapid digerat și intră în sânge. Excesul de zahăr este transformat în grăsime, care este stocată ca țesut gras în jurul taliei.

Cum să înlocuiești zahărul rafinat?

Zahărul rafinat poate fi înlocuit cu malț de orz, malț de orez, stevia sau miere. Totuși, cea mai sănătoasă soluție care să te facă să slăbești ar fi să scăzi foarte mult cantitatea de zahăr și îndulcitori.

  1. Băuturile energizante

Principalele ingrediente din majoritatea băuturilor energizante sunt zahărul și cofeina. Deci nu este de mirare că poți obține până la 120 de calorii dintr-o singură porție.

Cum să înlocuiești băuturile energizante?

Dacă ai nevoie de energie, răsfață-te cu o ceașcă de cafea fără zahăr. O ceașcă de ceai verde fără zahăr poate fi, de asemenea, o soluție sănătoasă.

  1. Alimente procesate

Pe lângă faptul că sunt sărace în nutrienți, alimentele procesate sunt adesea o sursă dăunătoare de zahăr. Acesta contribuie evident și la creșterea în greutate.

Cum să înlocuiești alimentele procesate?

Este important să acorzi prioritate alimentelor proaspete. Dacă nu dispui de timpul necesar pentru a-ți pregăti propriul fel de mâncare, încearcă măcar să crești consumul de fructe și legume.

  1. Pâine albă

Scăderea consumului de pâine albă te ajută să slăbești. Problema cu pâinea albă constă în faptul că aceasta conține carbohidrați simpli care nu te țin sătul prea mult timp.

Cum să înlocuiești pâinea albă?

Sortimentele de pâine din grâu integral conțin mai multe fibre. Acest lucru înseamnă că te vor ține sătul pentru o perioadă mai îndelungată de timp. De exemplu, o pâine de secară este o opțiune bună.

  1. Cereale de dimineață

Nu toate cerealele pe care le poți consuma la micul dejun dăunează procesului de slăbire, ci pur și simplu trebuie să le cauți pe cele potrivite. Pentru a slăbi mai repede, cel mai bine este să eviți cerealele care conțin ciocolată, îndulcitori sau mult zahăr rafinat.

Cum să înlocuiești cerealele cu conținut ridicat de zahăr?

Înlocuiește cerealele cu conținut ridicat de zahăr cu un amestec de fulgi de ovăz, fructe proaspete, fructe uscate sau ciocolată neagră (în cantități moderate) și iaurt alb.

Surse: msn.com, medicalnewstoday.com, healthline.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân