Cum asociezi băutura potrivită cu felul de mâncare

Cum asociezi băutura potrivită cu felul de mâncare - trecem în revistă câteva principii de bază în ceea ce priveşte asortarea băuturilor cu mâncărurile.
  • Publicat:
Cum asociezi băutura potrivită cu felul de mâncare
Foto; Shutterstock

De cele mai multe ori, o masă bună este considerată incompletă fără un pahar de… ceva. Acel ceva poate fi un suc natural, o apă minerală sau plată, dar, de regulă, când e vorba să se bea ceva la masă, multă lume se gândeşte la o băutură mai mult sau mai puţin alcoolizată. Numai că, din păcate, aproape la fel de mulţi oameni consideră că merge orice fel de băutură, indiferent care ar fi preparatele culinare din componenţa meniului.

Nimic mai fals decât acest „merge orice”! E foarte adevărat faptul că o mâncare gustoasă poate fi pusă mai bine în valoare de licoarea potrivită. În schimb, o băutură greşit aleasă are efectul contrar.

Este foarte important cum asociezi băutura potrivită cu felul de mâncare, ca să te bucuri din plin de reuşita unei mese. În acest scop, să trecem în revistă câteva principii de bază în ceea ce priveşte asortarea băuturilor cu mâncărurile.

Cum asociezi băutura potrivită cu aperitivele – se cere o tărie, dar nu e o regulă

Unii preferă să înceapă o masă cu ceva tare: o ţuică, o votcă, o vişinată sau chiar un whisky.

De exemplu, dacă se serveşte o gustare tradiţională cu mezeluri, brânză, măsline etc., un păhărel de ţuică este bine-venit, contribuind la creşterea apetitului şi tăind, oarecum, efectul produs de preparatele mai grele, îmbunătăţind astfel digestia. Condiţia de bază: licoarea să fie naturală!

Însă, contrar credinţelor, aperitivele pot fi însoţite şi de un pahar cu vin. Preparatele pe bază de ciuperci merg foarte bine cu un vin demisec, iar unele specialităţi se potrivesc cu un vin rose.

Dacă sărim peste aperitiv şi preferăm, în schimb, o ciorbă, este recomandat să evităm consumul de orice fel de băutură alcoolică înainte pentru că schimbă gustul mâncării şi nici nu au vreun rol semnificativ.

În schimb, dacă optăm pentru o supă concentrată de peşte sau crustacee, se poate servi alături un vin alb, sec şi tare. Cu cât mai gras este peştele, cu atât mai acid trebuie să fie vinul ales.

https://www.csid.ro/diet-sport/retete-culinare/meniuri-cu-peste-si-fructe-de-mare-de-revelion-17797318/

Cum asociezi băutura potrivită cu carnea albă sau roșie

Când ajungem la felurile de bază, trebuie să ştim că putem dispune de opţiuni mult mai diversificate din punct de vedere al băuturilor servite. În general, se recomandă vinurile roşii, însă dacă mâncarea este pe bază de carne albă, vinul e preferabil să fie unul alb, mai uşor, cu buchet, în timp ce carnea roşie cere un vin roşu, puternic.

Preparatele pe bază de legume impun, de asemenea, alegerea unui vin mai uşor – spre exemplu, din soiurile Chardonnay, Tămâioasă, Grasă sau Frâncuşă.

Preparatele pe bază de carne de vânat vor fi însoţite de vinuri vechi şi seci, fine (Cabernet Sauvignon). În cazul în care vinul a făcut parte din ingredientele folosite la prepararea unui fel de mâncare, în mod obligatoriu se va servi acelaşi fel de vin în timpul mesei. Aceleaşi reguli se aplică şi pentru carnea la grătar.

Mititeii se servesc întotdeauna cu bere, aşa cum de altfel o fac mai toţi românii, şi pe bună dreptate.

În schimb, brânzeturile sau preparatele în care brânzeturile joacă un rol important vor trebui însoţite de vinuri albe sau, eventual, rose. Dacă provin din aceeaşi regiune ca şi brânza, asortimentul este cu atât mai reuşit.

Mâncărurile cu sos de roşii sau preparatele specifice bucătăriilor asiatice se asortează cel mai bine cu un Pinot Noir sau un Burgund, vinuri cu gust şi buchet caracteristic.

Pentru preparatele din fructe de mare, salate sau legume, soiurile Sauvignon, Muscatel, Fetească Albă, Riesling Italian sau Pinot Garis sunt cele mai potrivite.

Desertul este însoţit perfect de vinurile dulci şi parfumate

În ceea ce priveşte desertul, el trebuie însoţit de vinuri dulci, parfumate şi licoroase, din soiuri ca Muscat Ottonel, Galbenă de Odobeşti sau Grasă de Cotnari. În schimb, dacă avem de-a face cu prăjituri cu ciocolată sau cu fructe, vinurile nu sunt deloc potrivite.

La cafea, recomandările merg către băuturile care influenţează în mod favorabil digestia: lichioruri fine, coniac, rachiuri fine de fructe. Nici vinurile, nici berea, nici băuturile cu un conţinut ridicat de alcool nu sunt bine-venite. În niciun caz nu se va alege ţuica!

Şampania, permisă în orice etapă a ospăţului

Există însă o băutură care este permisă pentru orice fel de mâncare, fie că vorbim de aperitiv, carne albă sau roşie, salată sau desert. Acesta este şampania. Tartinele cu caviar sau icrele nu au, parcă, acelaşi gust, dacă nu sunt însoţite de o cupă cu un vin spumant de bună calitate.

https://www.csid.ro/noutati-sanatate-frumusete-dieta/7-motive-ca-sa-alegi-sampania-la-inceput-de-an-16913211/

Temperatura, un factor important pentru servirea băuturilor

O importanţă deosebită are şi modul în care sunt servite băuturile. Temperatura contează foarte mult. Dacă un whisky, o votcă, un gin sau un vermut trebuie să fie servite reci, cu gheaţă din belşug, nu la fel se procedează în cazul coniacului, care trebuie servit la temperatura mediului ambiant.

Berea caldă nu face deloc o impresie favorabilă, la fel şi spumantele, băuturi care vor trebui ţinute la frigider şi răcite cum se cuvine, înainte de a fi servite.

Pentru vinuri, regula diferă în funcţie de culoare!

Vinurile roşii vor fi servite întotdeauna la temperatura camerei, iar în cazul în care sunt depozitate în pivniţă sau în beci, locuri mai răcoroase, vor trebui aduse în cameră cu câteva ore înainte de masă, pentru a-şi putea regla temperatura.

În schimb, se spune că vinurile albe să fie cât mai bine răcite înainte de a fi aduse la masă. Cu cât vechimea vinului este mai mare, cu atât el trebuie să fie mai rece. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte vinurile dulci, licoroase sau spumante.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân