Castraveții murați: cât de sănătoși sunt, mai ales dacă faci sport?

Deși uneori parcă am mânca pe săturate, ne întrebăm oare cât de sănătoși sunt castraveții murați? Iată ce potențiale beneficii au, dar și valori nutriționale.
  • Publicat:
Castraveții murați: cât de sănătoși sunt, mai ales dacă faci sport?
Foto: shutterstock

Iubitori de castraveți murați, mânuța sus! Nu ai cum să nu adori aceste murături, mai ales că pot fi consumate alături de numeroase preparate. Deși uneori parcă am mânca pe săturate, ne întrebăm oare cât de sănătoși sunt castraveții murați? Iată ce potențiale beneficii au, dar și valori nutriționale.

Castraveții murați: valori nutriționale

Un singur castravete murat are 5 calori și numeroase vitamine și minerale, printre care și vitamina K, oferind 7% din necesarul zilnic recomandat pentru a asigura sănătatea oaselor și o bună coagulare a sângelui. De asemenea, conține vitamina A, care sprijină sistemul imunitar și calciu, potasiu și vitamina C.

Ține cont însă că aceste murături conțin foarte mult sodiu, iar limita zilnică recomandată pentru un adult sănătos este de 300mg sau 13%. Dacă te confrunți cu hipertensiune arterială sau ai o sensibilitate la sodiu, asigură-te că mănânci castraveți murați cu moderație. Asta înseamnă să verifici eticheta, cât sodiu conține borcanul pe care-l ai și să-ți calculezi porția pe care o poți consuma.

Pentru că am adus în discuție eticheta, asigură-te că produsul ales nu conține alte ingrediente în afară de castraveți, apă, oțet și condimente. Coloranții, conservanții și alți aditivi fac ca produsul să nu mai fie deloc unul natural.

Potențiale beneficii probiotice

Obținuți prin fermentare, castraveții murați produc acid lactic, care oferă gustul specific lor. Aceste bacterii care apar în procesul de fermentare includ Lactobacillus, un probiotic esențial pentru organism.

Zeama de castraveți murați și crampele musculare

Zeama de castraveți murați este o sursă de electroliți și ajută la prevenirea crampelor musculare. Există studii care sugerează că este ideală pentru atleți, în special după antrenament, pentru că înlocuiește cantitatea de sodiu eliminată prin transpirație, dar și datorită acidului acetic, o componentă a oțetului care întârzie golirea stomacului, ceea ce duce la încetinirea absorbției nutrienților.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân