Mersul pe bicicleta in oras: sanatos sau nu?

Daca nu esti o persoana inzestrata cu atentie distributiva, manevrarea bicicletei printre masini poate fi o alegere foarte proasta. Riscul de accidentare este destul de mare, mai ales daca tinem cont de stilul de conducere pe care il practica unii soferi de automobile.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Mersul pe bicicleta in oras: sanatos sau nu?
Mersul pe bicicleta in oras: sanatos sau nu?

Mersul pe bicicleta este o activitate sportiva foarte sanatoasa. Mai mult, adeptii curentului eco sustin ideea folosirii bicicletei nu doar pentru timpul liber, ci chiar si pe post de mijloc de locomotie, inlocuind mersul cu masina sau cu mijloacele de transport in comun. Luand totusi in considerare gradul ridicat de poluare din orasele din Romania, este mersul pe bicicleta in oras o idee buna?

Chiar si specialistii din lumea medicala recomanda folosirea bicicletei la un nivel mai ridicat decat cel de relaxare sau de slabire. Cu alte cuvinte, daca ne folosim bicicleta pentru a ne rezolva treburile de peste zi, pedaland dintr-o parte intr-alta a orasului, vom avea o viata lunga si frumoasa, sustin acestia.

Bineinteles, toate astea daca facem abstractie de poluare si de posibilele accidente care ne pot afecta serios sanatatea. Sa nu uitam totusi ca Bucurestiul este cel mai aglomerat si cel mai poluat oras din Europa Centrala si de Est. Iar celelalte orase din tara nu fac exceptie nici ele in privinta toxicitatii. Tocmai din aceste motive, CSID iti prezinta beneficiile dar si inconvenientele mersului pe bicicleta in oras, ca sa poti sa iei o decizie corecta in ceea ce te priveste.

Expunerea la poluare

Uite ce poluanti poti sa intampini in drumul tau pe bicicleta: oxizi de azot, monoxid de carbon, ozon, particule in suspensie. Majoritatea dintre ei provin bineinteles de la masini si iti pot cauza probleme serioase atat de plan fizic cat si psihic.

Veste buna totusi: pe bicicleta esti mai putin expusa la poluare decat oamenii din automobile! Pare incredibil insa pe langa emanatiile propriului automobil, soferii si pasagerii respira si emanatiile automobilelor din jur, absorbite in spatiul inchis din masina de catre sistemul de ventilatie.

Mai mult, pe bicicleta ai avantajul de a nu petrece prea mult timp blocata intre masini si de a lua-o pe rute mai putin ciculate si mai ferite de agitatia din trafic.

Expunerea la accidente

Daca nu esti o persoana inzestrata cu atentie distributiva, manevrarea bicicletei printre masini poate fi o alegere foarte proasta. Riscul de accidentare este destul de mare, mai ales daca tinem cont de stilul de conducere pe care il practica unii soferi de automobile.

Asa ca, daca te hotarasti sa mergi pe bicicleta in oras, trebuie sa iti alegi strategic pozitia de pe sosea, sa poti sa anticipezi pericolele si sa te echipezi corespunzator.

Cand sa nu optezi pentru o bicicleta

Daca in mod normal orice persoana poate sa mearga pe bicicleta, in trafic acest mijloc de locomotie cere mai mult efort si o conditie fizica mult mai buna.

Asa ca daca ai dureri articulare, ameteli, probleme de echilibru, de vedere sau sau cardio-vasculare, nu te aventura pe strazi. De asemenea, daca bicicleta ta nu este adaptata morfologiei corpului tau, risti sa te trezesti cu tendinita rotuliana, dureri de gat, de umeri sau de spate, si nicidecum cu o stare de sanatate mai buna.

Tu esti pro sau contra mersului pe bicicleta in oras?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân