Vrei să ai o minte ageră? Abţine-te de la mâncare!

Dacă îţi doreşti să ai o memorie de invidiat, abţinerea de la mâncare poate fi soluţia. Potrivit unui studiu recent, un hormon secretat de stomac şi responsabil pentru apetit poate stimula dezvoltarea de noi neuroni şi le oferă protecţie împotriva efectelor îmbătrânirii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Vrei să ai o minte ageră? Abţine-te de la mâncare!

Dacă îţi doreşti să ai o memorie de invidiat, abţinerea de la mâncare poate fi soluţia.

Potrivit unui studiu recent, un hormon secretat de stomac şi responsabil pentru apetit poate stimula dezvoltarea de noi neuroni şi le oferă protecţie împotriva efectelor îmbătrânirii, conform newscientist.com

Atunci când stomacul se goleşte, este secretat hormonul foamei, grelina, iar nivelul acestuia în sânge creşte atunci când experimentăm câteva ore de foame.

Specialiştii spun că grelina poate îmbunătăţi şi funcţia cerebrală. Ei au observat că animalele care urmează diete sărace în calorii au abilităţi mentale mai bune, iar motivul poate fi grelina. De asemenea, grelina poate duce la creşterea numărului de conexiuni neuronale.

Jeffrey Davies şi echipa sa de la Swansea University din Marea Britanie au descoperit că acest hormon poate stimula diviziunea şi multiplicarea neuronilor, proces numit neurogeneză. Când aceştia au adăugat hormonul pe neuroni creaţi în laborator, s-a obţinut o genă cunoscută pentru că declanşează neurogeneza. Dacă se va obţine acelaşi efect şi la animale, s-ar putea explica cum grelina îmbunătăţeşte memoria.

Descoperirea ar putea explica şi de anumiţi oameni spun că dieta prin înfometare le face mintea mai „ageră”, dar ar putea ajuta şi la dezvoltarea de noi  tratamente în cazul unor afecţiuni neurodegenerative precum boala Parkinson.

Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Ce se întâmplă dacă ai permis de mai puțin de doi ani. Măsurile sunt drastice
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...