Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Treziţi-mă, vă rog, când sunt slabă!

Ei, iată un subiect croit pe placul meu: somnul şi dieta. Iubesc atât de tare odihna pe pernă încât cred că o muscă ţeţe a poposit niţel pe burta mamei înainte să îi vină sorocul. Iar de slăbit, cine nu vrea să mai slăbească de ici, de acolo? Se pare că există o legătură strânsă între talie şi dormit.

Somnul bun este esenţial într-o dietă, ne transmit cercetătorii de la Universitatea din Chicago, care şi-au publicat concluziile unei cercetări în Annals of Internal Medicine. Oamenii au descoperit aşa: când cei aflaţi la dietă dormeau bine noaptea, pierdeau acelaşi număr de kilograme precum cei care se odihneau mai puţin.

DAR, căci există un mare “dar”, când somnul avea durata recomandată (8 ore, aşa cum ni se spune peste tot), mai mult de jumătate din greutatea pierdută era reprezentantă de grăsime, când somnul le era insuficient, doar un sfert din greutate provenea din grăsime. În acelaşi timp, aceştia din urmă, simţeau şi mai des foame, pe parcursul zilei.

Când somnul nu le era de ajuns, ei secretau cantităţi mai mari dintr-un hormon botezat grelină, care este responsabil pentru declanşarea senzaţiei de foame, reduce consumul de energie şi are grijă ca grăsimea din organism să nu fie cheltuită. “Dacă scopul vostru din acest moment este să pierdeţi din grăsimea depusă, atunci săritul peste orele de somn este ca şi cum v-aţi pune singuri beţe în roţile bicicletei”, a încercat să explice plastic directorul studiului.

Din punctul lui de vedere, somnul insuficient, duşmanul societăţii moderne, ne împiedică teribil atunci când ţinem regim. În studiu, durata somnului suficient a fost stabilită la 8,5 ore, iar cea prea mică pentru a ne fi benefică la 5,5. Experţii au numit acest studiu primul care face o legătură clară între orele dormite şi grăsimea pierdută în timpul unei cure de slăbire.



Un pat, o pernă, multe kilograme
-Aşa cum spuneau şi cercetătorii din Chicago, explicaţia stă în reacţia noastră hormonală la lipsa somnului. Şi nu doar grelina face nazuri şi ne dă toată dieta peste cap, dacă nu ne odihnim atât cât ar trebui. Şi leptina şi cortizolul o iau razna dacă noaptea nu ne-am încărcat aşa cum trebuie bateriile.

Iar toţi aceşti hormoni sunt consideraţi hormoni-cheie în reglarea apetitului şi în influenţarea metabolismului. Când nu suntem odihniţi destul consumăm mai multe calorii, iar organismul nu e în stare să ardă grăsimea de care nu mai ştim cum să scăpăm.

-Îngrijorarea cercetătorilor în privinţa legăturii somn-regim alimentar nu îi vizează doar pe durdulii care încearcă să dea jos. După studiul de care vă vorbeam la început a urmat un altul, în ianuarie, făcut la Uppsala University. În cadrul lui, experţii au văzut clar, cu ajutorul RMN-urilor, cum o regiune a creierului, care joacă un rol în apetitul unei persoane, s-a activat mult mai tare atunci când participanţilor le-au fost arătate imagini cu mâncare după o noapte prost dormită. Ceea ce îi face pe doctori să avertizeze că şi oamenii cu o greutate normală, dar care au probleme cu somnul, ar putea ajunge supraponderali.

-O cercetare a canadienilor, care a vizat numai copii, spune că 26% dintre cei cu probleme de somn devin supraponderali. Şi se ştie că aproape 90% dintre copii între 6 luni şi 6 ani au cel puţin o problemă legată de somn din cauza coşmarurilor, a dinţişorilor sau a pătuţului ud. Pentru majoritatea e o problemă trecătoare, însă cel puţin 30% dintre cei între aceste vârste nu reuşesc să doarmă 6 ore consecutive. Iar canadienii spun că asta îi face hiperactivi şi grăsuni. 

-Desigur, ca peste tot în viaţă, ce e prea mult, strică. Aşa cum somnul insuficient ne poate zădărnici dieta, tot aşa unul prea lung ne poate ajuta să mai adăugăm câteva kilograme. Iar prin somn prea lung înţelegem 9-10 ore, ca să nu mai vorbim de ce trece peste ele. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru silueta noastră este să punem ceasul să sune mâine dimineaţă după 8 ore fix. Hai, 8 ore jumătate dacă sunteţi fanul numărul 2 al somnului. Numărul 1 sunt eu. 
 
Citeşte şi: Slăbeşte prin meditaţie!

 



Articol din revistă - 07.05.2012 Sursă foto: Shutterstock
Taguri: somn, slabire
Citește pe descopera.ro
O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o clipită!” O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o...
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul...
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

În jurul dumneavoastră au loc schimbări al căror motiv vă scapă şi s-ar putea ca apropiaţii să se poarte într-un mod bizar, ceea ce vă va surprinde. În dragoste s-ar putea să nu fiţi prea...citește mai departe

×

 
×

CALCULATOR NUTRIŢIONAL
Află câte calorii conţine masa ta de astăzi!

Caută în lista de alimente »
Zf.ro
ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt...
Cum poţi câştiga un bonus de câteva...
Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru...
BusinessMagazin.ro
Moştenitorii PĂRINTELUI NAZISMULUI sunt MILIARDARI şi în zilele noastre - GALERIE FOTO Moştenitorii PĂRINTELUI NAZISMULUI sunt...
Cel mai MARE oraş din România are mai...
Mediafax.ro
Veşti bune pentru cei care vor să intre în Armată. Gabriel Leş anunţă probe fizice mai uşoare pentru ca "haina militară să devină atractivă" Veşti bune pentru cei care vor să intre...
Marius Tucă Show. Gabriela Firea anunţă...
După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei...
Gandul.info
Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în România scapă de sub control. Legea care l-ar putea combate aşteaptă de o jumătate de an pe biroul preşedintelui Klaus Iohannis / Suntem deja pe locul 3 la nivel european în clasamentul ruşinos Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în...
Suntem condamnaţi la dispariţie? Este...
Doi tineri au plecat în vacanţă şi şi-au...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
De ce NU a stat noul iubit al Simonei Halep lângă părinţii campioanei pe Arena Naţională. Imagini în exclusivitate cu cei doi De ce NU a stat noul iubit al Simonei Halep...
Un nou război cutremură din temelii formaţia...
IMAGINI BOMBĂ cu Simona Halep şi noul...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO] Detaliul BIZAR care apare într-un clip...
Hackerii pot modifică notele de la BAC...
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis...
ProMotor.ro
CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la...
Declaraţia CONTROVERSATĂ a lui Clarkson...
Maşini de lux în Coreea de Nord. Este...
Descopera.ro
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ...
Un lucru extrem de SIMPLU te poate ajuta...
La 16 ani a devenit SCLAVĂ sexuală. În...
ULTIMA ORĂ
Veşti bune pentru cei care vor să intre în Armată. Gabriel Leş anunţă probe fizice mai uşoare pentru ca "haina militară să devină atractivă"

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.