Slăbeşte cu iaurt şi ţine-te la distanţă de diabet!

  • Publicat:
  • Actualizat:
Slăbeşte cu iaurt şi ţine-te la distanţă de diabet!

Slăbește cu iaurt și ai grijă de sănătatea ta! Iaurtul este un aliment care aduce numeroase beneficii organismului: ajută la menţinerea greutăţii optime sau la eliminarea surplusului de kilograme.

Iaurtul este unul dintre alimentele asociate cu un stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corectă. Prezent ca aliment de bază în dieta a numeroase popoare din întreaga lume, iaurtul aduce o serie de beneficii organismului, ajutând la menţinerea unei greutăţi corporale optime sau la eliminarea surplusului de kilograme.

Slăbește cu iaurt – îți subțiază talia!

Efectele benefice ale consumului de iaurt în scăderea riscului de exces ponderal şi obezitate reies şi din concluzia unei analize complexe, realizate pe baza mai multor studii internaţionale.

Iaurtul este un aliment bogat în nutrienţi esenţiali (proteine de foarte bună calitate, calciu, alte minerale şi vitamine) şi are un conţinut caloric moderat. În plus, conţine bacterii lactice active, necesare pentru o floră intestinală echilibrată.

De aceea, iaurtul este potrivit la orice vârstă şi se poate integra uşor în alimentaţie, în orice moment al zilei – la mic dejun, ca desert, gustare între mese sau după o cină frugală.

Includerea iaurtului în alimentaţia de zi cu zi are efecte pozitive şi asupra circumferinţei taliei, care este semnificativ mai redusă în cazul persoanelor care îl consumă regulat (de 4-5 ori pe săptămână).

Totodată, s-a constatat şi un Indice de Masă Corporală (IMC) considerabil mai mic în rândul persoanelor care consumă frecvent iaurt, în comparaţie cu cele care nu îl consumă.

Slăbește cu iaurt, un aliment uşor de integrat într-un stil de viaţă sănătos

Cercetătorii din întreaga lume acordă din ce în ce mai mult credit iaurtului, asociindu-l cu un indice de masă corporală mai mic, cu o circumferinţă a taliei mai scăzută şi cu menţinerea grăsimii corporale în limite normale, la populaţia care îl consumă în mod regulat.

Acest aliment este deosebit de important în contextul preocupării şi eforturilor care se fac pentru prevenirea şi managementul obezităţii.

Iaurtul este un aliment uşor de integrat într-un stil de viaţă responsabil şi sănătos, de aceea educarea publicului pentru a înţelege beneficiile şi a consuma iaurt, ca parte a unei diete echilibrate, poate să îmbunătăţească, pe termen lung, sănătatea generală a populaţiei, reducând prevalenţa obezităţii şi a supraponderii, factori favorizanţi pentru o serie de maladii grave ale secolului nostru, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, medic primar în Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice și membru de Onoare al Academiei Române.

În momentul în care o persoană urmează o dietă controlată caloric, recomandată în cazuri de obezitate sau exces ponderal, introducerea iaurtului în alimentaţia zilnică poate ajuta în mod semnificativ la scăderea în greutate.

Pe parcursul a 12 săptămâni de dietă, s-a observat o scădere importantă a depozitelor de grăsime corporală în rândul celor care au integrat iaurtul în alimentaţie, ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor care nu consumă iaurt şi care urmează doar o dietă săracă în calorii.

Iaurtul nu este un panaceu, dar contribuie la pierderea kilogramelor

Deşi este evidenţiat rolul semnificativ al iaurtului în managementul greutăţii, nu se poate vorbi despre o relaţie de tip cauză-efect între iaurt şi greutate.

Altfel spus, consumul de iaurt nu este un panaceu pentru combaterea obezităţii, dar includerea lui într-o dietă echilibrată şi controlată caloric contribuie, alături de alte obiceiuri sănătoase – exerciţiu fizic, hidratare, la pierderea kilogramelor în plus.

Consumul regulat de iaurt, ca parte a unei alimentaţii echilibrate, este benefic şi în privinţa apariţiei altor afecţiuni metabolice.

Rezultatele unor studii care au investigat influenţa dietei în raport cu o serie de probleme de sănătate au arătat că un consum regulat de iaurt (de 4-5 ori pe săptămână) poate reduce cu 28% riscul apariţiei diabetului de tip 2.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”