Cea mai bună ciocolată din lume

Ciocolata este desertul preferat al românilor, dar şi ingredientul principal al unor deserturi rafinate. În ultimii ani, ciocolata neagră, cu multiple beneficii pentru sănătate, a devenit răsfăţul celor care doresc să consume doar sortimente autentice, de calitate, care valorifică la maximum calităţile boabelor de cacao.
  • Publicat:

Ciocolata este desertul preferat al românilor, dar şi ingredientul principal al unor deserturi rafinate. În ultimii ani, ciocolata neagră, cu multiple beneficii pentru sănătate, a devenit răsfăţul celor care doresc să consume doar sortimente autentice, de calitate, care valorifică la maximum calităţile boabelor de cacao. Am stat de vorbă cu Ana Consulea, expert cofetar la Zexe, care a studiat în Franţa arta cofetăriei şi care ne-a spus care sunt criteriile după care trebuie să alegem o ciocolată de calitate.

CSÎD: Pe ce loc este ciocolata în topul preferinţelor clienţilor tăi?

Ana Consulea: Ciocolata se menţine, de câţiva ani, în topul preferinţelor românilor, în general, şi ale clienţilor mei, în particular. Aş putea spune că ciocolata este, fără îndoială, „dulcele” nr. 1 al românilor. În ultimii ani, am observat însă un apetit din ce în ce mai crescut al publicului român pentru ciocolată de foarte bună calitate, în detrimentul ciocolatei cumpărate de la supermarket, încărcată cu arome şi mult zahăr. Dintre sortimentele de ciocolată, preferata românilor rămâne cicolata cu lapte, însă vine puternic din spate şi ciocolata neagră, care a fost promovată foarte mult timp drept un produs sănătos, nutritiv, cu multţi antioxidanţi.  

CSÎD: Care sunt prăjiturile cu ciocolată care îţi ies cel mai bine?

Ana Consulea: Toate prăjiturile cu ciocolată îmi ies foarte bine. Iubesc ciocolata şi iubesc să fac prăjituri cu ciocolată. Cicolata profesională pe care o folosesc, Valrhona, care este poate cea mai bună din lume, având nu foarte mult zahăr adăugat, mă lasă să construiesc foarte bine în jurul ei şi să o pun în valoare foarte bine. Desigur, ca orice cofetar, am unele afinităţi. Aş aminti aici Le Petit- Antoine, Foret-Noire, Trois Chocotas, trei deserturi „franţuzite” al cărot statement este ciocolata.

CSÎD: Ce criterii ar trebui să luăm în calcul atunci când alegem o ciocolată de calitate?

Ana Consulea: În primul rând, originea: să încercăm să ştim de unde provine ciocolata noastră. La fel ca si la vin, „terroir-ul” este foarte important atunci cand vorbim despre gustul ciocolatei. În al doilea rând, cantitatea de zahăr din ciocolată: în general, ciocolata pe care o găsim în comerţ conţine mai mult zahăr decât ar fi necesar. Recomandarea mea este să alegem sortimente de ciocolată fără umpluturi de genul pastă de căpşuni, vişine etc. Acestea sunt doar nişte arome, care pun în umbră gustul real, robust şi complex al ciocolatei.

CSÎD: Cum este acum consumatorul român de ciocolată şi dulciuri: mai educat, mai pretenţios, mai dispus să plătească un preţ corect pentru produse de calitate?

Ana Consulea: Consumatorul de ciocolată din ţara noastră este mult mai educat decât acum 5-10 ani şi dispus să plătească preţul corect pentru un produs de calitate. Nu poţi avea pretenţia să cumperi un Bugatti la preţ de Dacie. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ciocolatei şi a produselor de cofetărie, în general. O altă tendinţă pe care am observat-o este că oamenii caută tot mai mult produse sănătoase, citesc etichetele, sunt atenţi la cantitatea de zahăr şi de aditivi alimentari.

CSÎD: Cat de des mănânci ciocolată şi care este favorita ta?

Ana Consulea: În fiecare zi, mânânc ciocolată. Îmi place să fac prăjituri cu ciocolată la fel de mult cum îmi place să consum ciocolată. Oricum, să gust din ciocolata pe care o folosesc la deserturile mele este „obligaţie” de serviciu. O obligaţie plăcută, ce-i drept. Preferatele mele sunt Valrhona Guanja 70% şi Icam, de origine peruviană.

CSÎD: Crezi că putem concura belgienii la praline?

Ana Consulea: Încă nu putem să concurăm cu cei mai buni din lume. Vorbim de un alt nivel al culturii muncii şi al respectului faţă de artizanat şi de produse. Românii nu sunt consumatori pe scară largă de praline. Pralinele sunt cumpărate pentru „ocazii” în general, nu pentru consum uzual. Oamenii nu au ajuns la nivelul la care să preţuiască pralina la adevărata valoare, ca un produs pe care îl savurezi şi îţi oferă o experienţă memorabilă. O singură pralină bună este suficientă pentru a-ţi asigura bucuria gustului. Alegerea pentru bomboane de ciocolată este, în general, supermarketul.

CSÎD: De unde îţi procuri ingredientele cele mai bune pentru dulciurile cu ciocolată?

Ana Consulea: Achiziţionez ciocolata pentru deserturille mele din Franţa şi Italia. Şi acolo, trendul în rândul furnizorilor este să aibă ei propria plantaţie de arbori de cacao, lucrurile evoluează foarte repede în ţările cu tradiţie în valorificarea ciocolatei.

CSÎD: Îţi imaginezi viaţa profesională fără ciocolată?

Ana Consulea: Dacă ciocolata nu ar fi existat pe pământ, cred că nu ar mai exista nici cofetari şi nici dulciuri. Iar lumea ar fi mai tristă. 🙂

CSÎD: Cum a evoluat gustul tău în materie de ciocolată din copilărie şi până astăzi?

Ana Consulea: S-a maturizat clar. În copilărie, nu suportam ciocolata neagră. Acum, sunt pur si simplu fascinată de complexitatea aromelor şi de robusteţea gustului unei ciocolate negre. Poţi gusta 20 de feluri de ciocolată cu 72% concentraţie de cacao, toate diferite. Cea mai mare greşeală a noastră este faptul că avem obisnuinţa de a ne plafona şi de a căuta întotdeauna acelaşi gust, în loc să experimentăm. Gustul trebuie educat, ca să evolueze la fel ca toate celelalte simţuri ale noastre.

CSÎD: Ne poţi spune cine domină topul  celor mai bune sortimente de ciocolată din lume?

Ana Consulea: Pentru profesionişti, cea mai bună ciocolată consider că este cea de la Valrhona. De ce este atât de specială? Producătorul de ciocolată din Valea Rhonului, de unde îşi trage şi numele, a fost primul care a înţeles că ciocolata, ca şi vinul sau cafeaua, este profund influenţată de locul în care a fost cultivată materia primă. Solul, apa şi soarele imprimă boabelor de cacao caracteristici unice care se reflectă în ciocolată.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”