Imprimeurile florale – cel mai proaspăt şi colorat trend al primăverii!

În primăvara 2014, imprimeurile florale se definesc ca un trend puternic, de impact, reinventat faţă de sezoanele anterioare. De la podiumurile de modă la bulevardele capitalelor modei, de la vedete la fashioniste, printurile florale cuceresc pe toată lumea!
  • Publicat:

În primăvara 2014, imprimeurile florale se definesc ca un trend puternic, de impact, reinventat faţă de sezoanele anterioare. De la podiumurile de modă la bulevardele capitalelor modei, de la vedete la fashioniste, printurile florale cuceresc pe toată lumea!

În timp ce tehnologia se îndreaptă cu viteza luminii către ziua de mâine, moda se întoarce în trecut şi readuce în prim plan florile, buchetele, petalele şi frunzele, imortalizate în imprimeuri colorate care împrospătează garderoba de primăvară.

Ce îi determină însă pe stilişti, vedete şi consumatori să aleagă un print atât de cunoscut şi de exploatat? În zilele noastre, florile reprezintă un progres în definirea conceptului de feminitate: după decenii întregi în care am văzut modelele de pe catwalk îmbrăcate precum bărbaţii, roboţii sau… extratereştrii, redescoperim acum că stilul feminin nu este sinonim cu ideea de „neveste disperate”, ci mai degrabă cu sensibilitatea, optimismul şi forţa.

Intră în galeria FOTO pentru o colecţie veselă şi colorată de accesorii numai bune de scos în soarele primăvăratic!

5 trucuri de styling

Adoptă şi tu stilul „flower power” în această primăvară şi vei descoperi că imprimeurile florale, delicate în aparenţă, au puterea de a atrage atenţia şi de a da personalitate oricărei ţinute!

Ai însă grijă la câteva trucuri de styling:

În timp ce imprimeul cu flori de mici dimensiuni, în nuanţe discrete, pune în valoare orice siluetă, florile mari şi foarte colorate au efect invers – ele pot disproporţiona corpul sau adaugă kilograme în plus.

Dacă Mama Natură te-a înzestrat cu forme feminine, vei arăta irezistibil în maiouri sau topuri fără bretele, iar dacă ai, din contră, o siluetă androgină, vei arăta ultra-feminină şi graţioasă în rochii cu croială trapez, acoperite complet cu imprimeu floral.

Dacă punctele tale forte sunt talia subţire şi gleznele delicate, nu trebuie să-ţi lipsească din garderobă rochiile înflorate cu talie înaltă şi fustele evazate, mai ales cele peste genunchi, eventual asortate cu un top monocrom.

Pantalonii şi blugii cu imprimeu floral nu avantajează pe toată lumea, din pacate. Dacă însă şoldurile şi coapsele îţi permit să arăţi bine în acest tip de pantaloni foarte la modă, asortează-i cu bluze tricotate sau topuri subţiri, neapărat într-o singură culoare.

În ceea ce priveşte accesoriile, geanta cu imprimeu floral va completa perfect orice ţinută de primăvară. În colecţia Carpisa, de exemplu,  găseşti florile şi culorile sezonului imprimate pe modele variate de poşete şi genţi, de la geanta în stil poştaş şi cea de mână (linia Venera, de inspiratie neo-hippie), până la ghiozdane, sacuri şi sacoşe uşor de purtat (linia Vanessa, cu modele pline de culoare).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân