Măşti pentru faţă cu vin roşu

Se spune că vinul roşu este bun pentru femei atunci când îl consumă bărbaţii, însă acest lichid preţios nu este renumit doar pentru gustul şi aroma sa, ci şi pentru calităţile sale extraordinare pe care le are asupra pielii.
  • Publicat:
Măşti pentru faţă cu vin roşu

Se spune că vinul roşu este bun pentru femei atunci când îl consumă bărbaţii, însă acest lichid preţios nu este renumit doar pentru gustul şi aroma sa, ci şi pentru calităţile sale extraordinare pe care le are asupra pielii.

Din ce în ce mai des, vinul roşu se regăseşte în compoziţia multor produse cosmetice datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi denumiţi polifenoli, care luptă împotriva radicalilor liberi, stimulează circulaţia şi cresc elasticitatea pielii, conferindu-i un aspect luminos şi tânăr, conform natural-homeremedies-for-life.com.

îţi prezentăm în continuare două măşti-vedetă pe bază de vin roşu şi alte ingrediente pe care le găseşti în propria bucătărie, care îţi vor face pielea să strălucească de sănătate.

Reţin însă că înainte de aplicarea măştii faciale, este importantă demachierea temeinică, apoi clătirea feţei şi gâtului cu apă călduţă. Ştergeţi apoi faţa şi gâtul cu un prosop moale.

Mască facială cu rodie, argilă, lapte de cocos, miere şi vin roşu

Rodia stimulează secreţia de colagen, argila exfoliază şi stimulează circulaţia, laptele de cocos catifelează pielea, iar mierea hidratează tenul.

Ingrediente: 1/4 rodie, 1 lingură de vin roşu, 3 linguri de argilă, 1 lingură de miere, 1/2 lingură lapte de cocos

Mod de preparare:

Zdrobiţi boabele de rodie. Puneţi argila într-un bol şi adăugaţi rodia, vinul roşu, mierea şi laptele de cocos. Amestecaţi ingredientele până ce obţineţi o pastă moale şi omogenă, pe care o aplicaţi pe faţă şi pe gât, evitând zona din jurul ochilor. După 15 minute, clătiţi faţa cu apă călduţă, apoi cu apă rece, pentru închiderea porilor. Tamponaţi apoi faţa cu un prosop curat şi aplicaţi o cremă hidratantă.

Mască pentru faţă cu ceai verde, iaurt, miere şi vin roşu

Ceaiul verde este de asemenea bogat în antioxidanţi, motiv pentru care această mască facială îşi va dubla efectul antiîmbătrânire. Mierea şi iaurtul calmează şi catifelează.

Ingrediente: 1 lingură ceai verde, 1 lingură vin roşu, 1 lingură de iaurt simplu, nedegresat şi probiotic, 2 linguri de miere

Mod de preparare:

Preparaţi o ceaşcă de ceai verde şi lăsaţi-l să se infuzeze câteva minute. Încălziţi mierea într-un pahar sau bol metalic, prin cufundarea într-un vas cu apă fierbinte sau câteva secunde la cuptorul cu microunde. Strecuraţi ceaiul şi amestecaţi-l cu vinul roşu, iaurtul şi mierea, până ce obţineţi o pastă moale şi omogenă. Aplicaţi masca în mod uniform, cu o spatulă de lemn, pe faţa curată şi pe gât, evitând zona ochilor. Relaxaţi-vă şi lăsaţi masca să îşi facă efectul timp de 10 – 15 minute. Clătiţi apoi faţa, alternând apa caldă cu apa rece, apoi tamponaţi faţa cu un prosop curat şi aplicaţi o cremă hidratantă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”