Liftingul de sân: în ce constă, cui se adresează, posibile complicaţii

Ce scop are liftingul de sân, cum se realizează şi ce măsuri trebuie respectate înainte şi după operaţie.
  • Publicat:
Liftingul de sân: în ce constă, cui se adresează, posibile complicaţii

Liftingul de sân sau mastopexia este o procedură estetică destinată ridicării şi repoziţionării armonioase a sânilor şi, implicit, a sfârcurilor. De asemenea, intervenţia poate viza şi înlăturarea excesului de piele sau reducerea dimensiunii areolelor mamare, adică cercurile de culoare din jurul sfârcurilor. Pentru a şti dacă ai nevoie de o astfel de intervenţie, poţi face un test simplu – pune un creion sub sâni şi vezi dacă acesta rămâne acolo. Dacă da, înseamnă că ai sânii căzuţi şi eşti candidata perfectă pentru liftingul de sâni.

Desigur, acesta nu este singurul criteriu pentru a apela la această intervenţie. Femeile cu sânii foarte mari, cele care au slăbit sau s-au îngrăşat foarte mult, femeile care au dat naştere unui copil şi au alăptat se numără printre cele mai frecvente categorii care apelează la liftingul de sân.

Procedura durează, în medie 3 ore, se efectuează sub anestezie generală. Trebuie menţionat însă că liftingul de sân nu modifică neapărat mărimea sânilor, cât mai degrabă le redă o formă rotundă şi fermă. Pentru a ridica sânii şi a-i creşte în volum totodată, se recomandă frecvent efectuarea concomitentă a liftingului de sân şi a augmentării mamare (inserarea de implanturi mamare).

Cui se adresează liftingul de sân

Odată cu îmbătrânirea, sânii încep să se lase şi îşi pierd fermitatea şi elasticitatea. Sarcina, alăptarea, fluctuaţiile de greutate şi vârsta înaintată se numără printre principalele cauze ale sânilor căzuţi şi lipsiţi de fermitate. 

Liftingul de sân se adresează, prin urmare, tuturor femeilor care:

  • au sânii căzuţi, şi-au pierdut forma şi fermitatea, au devenit mai plaţi şi mai lunguieţi
  • au sfârcurile poziţionate incorect (mai jos decât este normal)
  • au sfârcurile şi areolele mamare îndreptate în jos
  • au un sân poziţionat mai jos decât celălalt
  • au areolele prea mari

Liftingul de sân este recomandat la orice vârstă, mai puţin la pubertate, când sânii încă sunt în dezvoltare. De asemenea, poate fi efectuat atât înainte, cât şi după sarcină – intervenţia nu pune probleme în ceea ce priveşte alăptarea (unele femei pot întâmpina însă dificultăţi, în sensul în care nu pot produce suficient lapte mamar).

Cu toate acestea, liftingul de sân nu este indicat dacă plănuieşti să rămâi însărcinată în scurt timp, deoarece, în timpul sarcinii, sânii cresc în dimensiuni şi pot afecta rezultatul intervenţiei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele care iau mult în greutate după liftingul de sân.

În ce constă liftingul de sân

Liftingul de sân se realizează doar într-o unitate medicală specializată, de către o echipă formată din medicul chirurg, anestezist şi asistente medicale. Mai întâi de toate, medicul va marca zonele pe care urmează să intervină şi punctele în care ar trebui poziţionate sfârcurile. Ulterior, pacienta este sedată (anestezie generală).

Mastopexia durează, de regulă între 2 şi 3 ore, în funcţie de complexitatea cazului. Cea mai folosită tehnică este cea care presupune incizia în formă de ancoră, urmărind conturul natural al sânului. Ulterior, se excizează surplusul de tegument, mamelonul şi areola fiind mutate mai sus, conform desenului prestabilit. Apoi se face decolarea glandei de pe muşchiul pectoral şi se fixează cu fire neresorbabile în noua poziţie, rezultând o cicatrice circulară în jurul areolei, o cicatrice verticală până în şanţul inframamar şi o cicatrice în şanţ.

Dacă se doreşte şi augmentarea mamară, medicul va insera implanturile mamare într-un buzunar situat sub glanda mamară sau sub muşchiul pectoral, apoi va lăsa un drenaj aspirativ pentru 24-48 de ore.

Recomandări pre şi postoperatorii

Ca orice altă intervenţie chirurgicală, trebuie luate anumite măsuri pre şi postoperatorii pentru a asigura pacientei rezultatul dorit şi pentru a evita complicaţiile.

Astfel, înainte de liftingul de sân este obligatorie consultaţia cu medicul chirurg, care îi va explica pacientei în ce contă intervenţia, ce rezultate va obţine, care sunt posibilele reacţii adverse, ce are de făcut înainte de operaţie, dar şi după aceasta. De asemenea, în această etapă, medicul va realiza fotografii cu bustul pacientei şi va face simulări pe calculator care îi vor arăta acesteia rezultatele intervenţiei.

În discuţia cu medicul este esenţial ca pacienta să îi spună acestuia ce tratamente urmează sau a urmat şi dacă suferă de anumite condiţii medicale sau dacă cineva din familie a suferit de cancer mamar. Este foarte posibil ca medicul să solicite efectuarea unei ecografii mamare sau a unei mamografii, pentru a se asigura că nu există probleme cu ţesutul mamar.

Cu aproximativ 4 săptămâni înainte de intervenţie, pacienta trebuie să renunţe la anumite medicamente (aspirină, antiinflamatoare, suplimente care pot creşte riscul de hemoragie), să evite fumatul (creşte riscul de complicaţii şi îngreunează vindecarea pielii), să aibă un program normal de odihnă şi să mănânce sănătos. De preferat, pacienta trebuie să facă această intervenţie după ce obţine o greutate corporală normală.

De asemenea, înainte de operaţie, medicul se va asigura că pacienta cunoaşte toate riscurile implicate şi că aceasta are aşteptări realiste în ceea ce priveşte rezultatul final.

După liftingul de sân, pacienta va sta internată timp de 1-2 zile, perioadă în care se va administra antibiotice, pentru evitarea infecţiilor. Firele sau capsele chirurgicale se scot la 12 zile de la operaţie.

Trebuie menţionat că, după operaţie, timp de câteva zile sau chiar săptămâni, sânii vor fi dureroşi, inflamaţi şi vor prezenta vânătăi. În acest sens, se va recomanda respectarea anumitor indicaţii date de medicul curant, pentru a asigura recuperarea completă şi evitarea complicaţiilor, respectiv:

  • evitarea fumatului şi a medicamentelor care cresc riscul de hemoragie
  • administrarea de analgezice (dacă este necesar)
  • aplicarea de comprese reci pe piept
  • evitarea exerciţiilor fizice intense şi a ridicării de greutăţi pe o perioadă de 4-6 săptămâni
  • evitarea dormitului pe burtă
  • evitarea expunerii la soare timp de un an de la operaţie (pentru a evita pigmentarea cicatricelor)
  • purtarea unei bustiere speciale timp de 2-3 luni
  • respectarea consultului postoperator

Este important de menţionat însă că rezultatele liftingului de sân nu sunt permanente! Gravitaţia, sarcina, îmbătrânirea şi fluctuaţiile de greutate pot determina reapariţia treptată a ptozei, adică a căderii sânilor.

Posibile complicaţii ale liftingului de sân

Orice intervenţie chirurgicală implică riscuri, iar mastopexia nu este o excepţie. Hemoragia, infecţiile şi reacţiile adverse la anestezic sunt principalele riscuri ale liftingului de sân.

Pe lângă acestea, există riscul apariţiei unor complicaţii, precum:

  • Pierderea temporară sau permanentă a sensibilităţii la nivelul sfârcurilor
  • Apariţia de cicatrici cheloide
  • Dezvoltarea unor cheaguri de sânge
  • Aspect neregulat, asimetric al sânilor
  • Dificultăţi la alăptare (rareori)
  • Apariţia de infecţii care trebuie eliminate prin drenaj

Este important ca pacienta să îşi anunţe imediat medicul curant dacă prezintă unul sau mai multe dintre următoarele simptome după liftingul de sân:

  • Febră crescută (peste 38 de grade)
  • Dureri în piept
  • Dificultăţi de respiraţie
  • Sânii sunt inflamaţi şi pielea se simte fierbinte la atingere
  • Apar secreţii purulente sau cu sânge în jurul inciziei

Surse: mayoclinic, healthline, webmd

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Mască de faţă pentru coşuri
Mască de faţă pentru coşuri
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”