De ce apare mătreața, ce legătură are microbiomul și care sunt cele mai bune soluții

  • Publicat:
De ce apare mătreața, ce legătură are microbiomul și care sunt cele mai bune soluții

Mătreața ne poate da multora dintre noi adevărate bătăi de cap, și la propriu, și la figurat. Mâncărimile, disconfortul, fulgii albi inestetici sunt principalele trăsături ale mătreții, o afecțiune comună a scalpului. Aproape jumătate din populație se confruntă cu mătreața la un moment dat în viață. Pe cât este de frecventă, pe atât de dificil poate fi de tratat în anumite cazuri. Iar asta pentru că factorii ce stau la baza apariției mătreții sunt extrem de diverși. Vârsta, sexul, afecțiunile preexistente, alimentația, stresul, produsele de păr și de piele nepotrivite – toate pot fi cauze ale apariției mătreții!

Însă un rol important pare să îl aibă și microbiomul de pe scalp, arată noi descoperiri științifice. Pe suprafața scalpului trăiește o microfloră adaptată perfect unui mediu care îi favorizează dezvoltarea: umezeală, mici fisuri, temperatură plăcută, sebum și lipide specifice.

Când există un dezechilibru la nivelul microbiomului de pe scalp, riscul de dezvoltare a altor microorganisme periculoase crește. Unul dintre acestea este o specie de drojdie, Malassezia, care declanșează mătreața atunci când se înmulțește excesiv.

Află mai multe despre cauzele apariției mătreții și cele mai eficiente soluții pentru a o combate!

Ce este microbiomul și cum influențează apariția mătreții

Microbiomul scalpului este un ecosistem invizibil alcătuit din microorganisme vii, ce face parte din suprafața scalpului și care este alcătuit în special din bacterii (în primul rând Staphylococcus epidermidis și Propionibacterium acnes, cunoscut sub denumirea de Cutibacterium acnes) și din enzime (cu o puternică predominanță a Malassezia restricta).

Sunt milioane de astfel de microorganisme pe centimetru pătrat! Ca în orice ecosistem, aceste organisme trăiesc în echilibru unele cu celelalte, precum și cu pielea scalpului, care le asigură nutrienți esențiali, în special prin intermediul transpirației și al sebumului.

În ceea ce privește pielea corpului și a feței, rolul microbiomului este să protejeze scalpul de microorganismele patogene.

Fiecare dintre noi are propriul microbiom al scalpului și acesta se poate modifica în funcție de factorii genetici, anotimpuri (suferind dezechilibre mai ales în sezonul rece) sau chiar pe parcursul unei zile – atunci când te speli pe cap, spre exemplu.

Ce alte cauze pot duce la mătreață

Pe lângă dezechilibrul microbiomului de la nivelul scalpului, există și alți factori de risc implicați în apariția mătreții.

Dermatita seboreică este unul dintre aceștia. Persoanele care suferă de această afecțiune au pielea iritată și grasă și au astfel mai multe șanse să facă mătreață. Pielea va fi roșie, uleioasă și acoperită de fulgi de culoare albă sau galbenă. Poate afecta scalpul, zona din spatele urechilor, sprâncenele, pieptul și alte părți ale corpului.

De asemenea, anumite boli de piele, precum eczema, psoriazisul scalpului, pecinginea sau dermatita de contact, pot fi cauze ale mătreții.

Și persoanele cu pielea grasă sunt mai predispuse să dezvolte mătreață. Sebumul în exces de la nivelul scalpului este un mediu propice pentru proliferarea ciupercii Malassezia, care se hrănește cu uleiurile secretate de foliculii de păr.

Stresul este de asemenea o posibilă cauză a apariției mătreții, din cauza dezechilibrelor hormonale pe care le provoacă și care au un impact negativ asupra pielii și părului.

O dietă dezechilibrată, din care lipsesc alimentele bogate în vitamina B6 sau B12, poate duce la fragilizarea firului, despicarea vârfurilor, uscarea părului și a scalpului, apariția mătreții și ruperea sau căderea părului cu ușurință.

Nu în ultimul rând, mătreața poate fi și o consecință a utilizării de produse nepotrivite pentru îngrijirea părului care pot irita scalpul sau a șamponării excesive care înlătură uleiul natural ori, din contră, insuficiente care duce la acumularea celulelor de piele moartă.

Cele mai bune soluții anti-mătreață

Mătreața este extrem de comună, dar poate fi tratată cu ușurință acasă, folosind produse de îngrijire adecvate. Tratamentul constă, cel mai des, în utilizarea unui produs blând cu scalpul, care să se potrivească tipului tău de piele.

Șampoanele Vichy din gama Dercos Technique acționează țintit împotriva ciupercii care duce la apariția mătreții și elimină excesul de sebum și impuritățile, chiar și pe cele aderente.

Acestea au efect încă de la prima utilizare, având în același timp acțiune anti-recidivă de 6 săptămâni pentru controlul și confortul de lungă durată.

Produsele au în compoziție disulfură de seleniu, acid salicilic sau pirocton olamina și au la bază o formulă blândă, hipoalergenică, testată pe scalp sensibil.

Aplicarea șamponului pentru mătreață se poate face zilnic, dar și de două sau trei ori pe săptămână, cu o durată de acționare de minimum 2-3 minute. Părul trebuie clătit foarte bine deoarece orice urmă de șampon rămasă pe scalp poate avea acțiune iritantă.

Chiar și după ce s-a încheiat perioada de tratament, este indicat să îți speli părul din când în când cu șampon anti-mătreață pentru a preveni apariția ei. De asemenea, reducerea pe cât posibil a situațiilor stresante, o alimentație sănătoasă bogată în vitamina B, calciu, zinc și limitarea produselor de coafat pot grăbi procesul de vindecare, prevenind totodată apariția mătreții.

Scalpul iritat poate fi un simptom al unor boli dermatologice destul de dificil de tratat, cum ar fi dermatita seboreică sau psoriazisul scalpului. De aceea, consultă medicul dermatolog dacă manifestările scalpului sensibil nu se ameliorează.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân