Cum îți pregătești pielea pentru epilat: trucuri pentru cele mai bune rezultate

  • Publicat:
Cum îți pregătești pielea pentru epilat: trucuri pentru cele mai bune rezultate
Sursa foto: shutterstock

Pregătirea pielii pentru epilat este deosebit de importantă. Și nu doar pentru a reduce nivelul durerii, dar și pentru a obține rezultate optime și de durată. Iată ce ai de făcut pentru a obține o piele fină, fără prea multe bătăi de cap! 

Pregătirea pielii pentru epilat: trucuri pentru cele mai bune rezultate

Fă o baie caldă înainte de epilat

Un duș sau o baie caldă înainte de epilat vin cu numeroase beneficii. În primul rând, pielea trebuie să fie perfect curată pentru a începe întreg procesul de epilat, dar și pentru a preveni eventualele infecții sau creșterea firelor inestetice de păr de sub piele.

Dacă te epilezi cu laserul sau cu ceară, e suficient să speli zona cu apă caldă și săpun înainte de a îndepărta părul nedorit. În cazul în care folosești lama de ras, poți sta îndelung în apă caldă, fiindcă acest proces îți va deschide porii, ușurând astfel epilarea.

Exfoliază zona

Cel mai important truc pe care dacă îl vei urma vei obține o epilare fără cusur, este strâns legat de exfolierea prealabilă a pielii. Exfolierea ajută la eliminarea celulelor moarte, la netezirea zonei și la eliminarea firelor crescute sub piele. Procesul de exfoliere a pielii este practic garantul unei reușite în special dacă apelezi la epilarea definitivă.

Cât privește modalitatea ideală de exfoliere, mănușa e obligatorie. Ea îndepărtează celulele moarte încă de la prima folosire, motiv pentru care e iubită de atâtea femei din întreaga lume! Redă strălucirea și catifelarea pielii, îndepărtează urmele de autobronzant, previne acneea și punctele negre, stimulează producția de colagen și firește, pregătește pielea pentru epilat.

Lasă părul de crească

Totul depinde de lungimea firului de par: când părul este prea scurt, ceara nu îl poate ridică suficient de bine pentru a-l îndepărta; când este prea lung, previne aderarea la ceară și provoacă și mai multă durere.

Specialiștii recomandă fie două-trei săptămâni de creștere sau aproximativ o jumătate de centimetru.

Evită expunerea excesivă la soare

Razele UV pot agrava starea pielii tale. Iar dacă și tu ai o piele sensibilă, ceara poate provoca chiar și arsuri. Așadar, asigura-te că eviți expunerea la soare cel puțin în ziua programării la epilat.

Hidratează!

Și nu în ultimul rând, hidratează-te corespunzător! Pe o piele hidratată, lama alunecă, iar ceară se aplică și ea mult mai ușor.

În cazul epilarii cu lama, poți hidrata pielea și la duș cu ajutorul unui balsam sau al unui gel de ras, care înmoaie firul de păr. Dacă folosești însă ceara sau laserul, e bine să hidratezi în avans, dar nu și-n ziua în care optezi pentru metoda de îndepărtare a firelor nedorite de păr.

Surse: asmoothlife.com, datingbitch.com, bellasante.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân