Adevărul despre genele de la ochii noştri. Mai cresc altele în loc? Ce organisme trăiesc acolo? Răspunde dr. Felix Popescu

Genele de la ochi nu sunt doar un atribut al frumuseţii, ci au un rol bine definit - de protecţie a ochiului. Mai precis, ne apără de microparticule, ploaie etc
24.06.2020 | Autor: Mădălina Drăgoi
Adevărul despre genele de la ochii noştri. Mai cresc altele în loc? Ce organisme trăiesc acolo? Răspunde dr. Felix Popescu
Adevărul despre genele de la ochii noştri. Mai cresc altele în loc? Ce organisme trăiesc acolo? Răspunde dr. Felix Popescu foto arhivă

Aproape că nu este femeie care să nu se gândescă măcar la un moment dat în viaţă la cum să îşi îmbunătăţească aspectul genelor de la ochi. Mascara este nelipsit din trusele de înfrumuseţare ale femeilor de pe toate continentele. Chiar şi femeile care aleg un machiaj mininalist, tot îşi întorc genele fie cu celebrul produs cosmetic special dedicat, fie cu instrumente precum cleşti pentru gene. Cu toate acestea, rolul genelor de la ochi cu totul altul. Iar în gene trăiesc foarte multe microorganisme. Despre toate acestea, explică dr. Felix Popescu, chirurg plastician.

CSÎD: Care este rolul genelor de la ochi?

Dr. Felix Popescu: Deşi iniţial am putea crede că genele sunt un atribut al frumuseţii, ele sunt doar un mijloc de protecţie a ochilor. Principalul rol este acela de a ajuta la protejarea ochilor de particulele din aer, cum ar fi praf, nisip, cenuşă sau orice alte reziduri. Astfel, genele noastre ajută la îndepărtarea particulelor minuscule din aer, în aceeaşi măsură în care genele lungi ale cămilelor protejează ochii acestora de nisipul din deşert.
Ţin la distanţă de ochii noştri umezeala, transpiraţia, ploaie. Dacă ceva se află la o distanţă prea mică de faţă sau de ochi, genele, care sunt organe sensibile, pot simţi obiectul străin şi ne avertizează, genele transmit pleoapelor când este nevoie să se închidă, pentru a ne proteja ochii.
Dar, să nu omitem că primul impact atunci când cunoşti un om, sunt ochii. Genele lungi, dese, curbate sunt un atribut al frumuseţii ai ales pentru femei. O privire languroasă, fermecătoare, feminină, este dată şi de bogăţia genelor. Ele conturează frumos ochiul, îl pun în valoare.

O mulţime de acarieni trăiesc în gene şi sprâncene


CSÎD: Ce microrganisme trăiesc în zona genele de la ochi?

Dr. Felix Popescu: Nu aş vrea să greşesc, dar conform studiilor erau peste 65 de specii diferite de acarieni care stăteau acolo, dar mai ales în sprâncene, pentru că se hrănesc cu sebumul eliminat de piele sau cu celulele moarte ale acesteia ce se acumulează în foliculii firelor de păr sau în porii tenului. Dar, având în vedere că oamenii au ajuns să fie foarte preocupaţi de igiena lor, că folosesc tot felul de produse pentru spălat, demachiat, nu au viaţă foarte lungă, apar şi dispar.

Mai cresc genele de la ochi dacă au fost smulse?

CSÎD: Unele femei/fete/adolescente au avut idea de a şi smulge genele ca să le crească mai dese, mai lungi. Mai cresc genele?


Dr. Felix Popescu: Asta este ca şi cu rasul copiilor mici, părinţii cred că le va creşte părul mai des. Nu e aşa. E genetic totul. Normal că dacă smulgi o geană
nu vor creşte trei în locul ei, e cumva logic. Genele sunt fire de păr, aşadar, la fel ca şi în cazul firelor de păr din podoaba capilară, acestea vor cădea din când în când în mod natural. Atunci când pierdem o geană, poate dura de la o lună până la şase săptămâni ca aceasta să crească din nou. Cresc, se regenerează, dar nu trebuie sub nicio formă agresate.

Cel mai nou articol Video: