Baby blues sau depresie postpartum? Psihiatrul Romina Cătuți (Ionescu) explică diferențele și când este nevoie de ajutor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Sarcina și perioada de după naștere aduc schimbări biologice, psihologice și sociale importante, iar adaptarea la rolul de mamă poate fi însoțită de vulnerabilitate emoțională. Deși sensibilitatea crescută, iritabilitatea și episoadele de plâns pot face parte din procesul firesc de adaptare, unele manifestări pot ascunde tulburări psihice care necesită evaluare și tratament de specialitate. Depresia prenatală, depresia postpartum, tulburările anxioase și, în cazuri rare, psihoza postpartum sunt afecțiuni care nu trebuie confundate cu dificultățile obișnuite ale maternității.

Cum facem diferența între baby blues și depresia postpartum? Care sunt semnele unei tulburări psihice perinatale și când devine situația o urgență medicală? Mai ales, cât de sigure sunt tratamentele psihiatrice în timpul sarcinii și alăptării și de ce nu este recomandată întreruperea medicației fără avizul medicului?

Psihiatrul Romina Cătuți (Ionescu) explică principalele tulburări psihice care pot apărea în perioada perinatală, factorii de risc, semnele de alarmă și opțiunile de tratament, subliniind importanța diagnosticului precoce și a sprijinului acordat mamei.

Recomandări

Ce spun unghiile despre sănătatea noastră? Dr. Ioana Bădîrcea explică ce semnifică modificările de culoare, formă…

Suntem mai conectați ca niciodată, dar mai singuri? Psih. Iulia Savu: Putem comunica permanent cu zeci…

Dr. Romina Cătuți: Perioada perinatală reprezintă o etapă de vulnerabilitate psihică particulară, caracterizată prin modificări biologice, psihologice și sociale majore, ce include atât perioada sarcinii cat și cea de după. Sănătatea mintală a mamei în timpul sarcinii dar și după naștere influențează atât starea sa de bine și capacitatea de îngrijire a copilului, cât și tipul de atașament ulterior al copilului.
Este esențial să facem distincția între adaptarea emoțională fiziologică a mamei la schimbările prin care trece de tulburările psihice care necesită evaluare și tratament de specialitate.

Citește și: Tulburările psihice la pacienții oncologici | Dr. Romina Cătuți: „Diagnosticul de cancer este un șoc existențial”

CSID: Ce sunt tulburările psihice perinatale și care sunt cele mai frecvente în sarcină și postpartum?

Dr. Romina Cătuți: Tulburările psihice perinatale sunt afecțiuni de sănătate mintală care apar sau se agravează în timpul sarcinii și în perioada de după naștere. Perioada postpartum este frecvent considerată primele 12 luni după naștere, deși delimitările diferă în funcție de tulburare și de ghidul avut în vedere.

Depresia perinatală este una dintre tulburările perinatale cele mai frecvente. Ea îndeplinește criteriile unui episod depresiv însă debutul afecțiunii are loc în perioada perinatală. Printre simptomele ce pot să apară se numără tristețe persistentă, pierderea interesului sau a plăcerii în majoritatea activităților (anhedonie), fatigabilitate, sentimente de vinovăție, dificultăți de concentrare, sau chiar gânduri recurente de moarte în cazurile severe. 
Tulburările anxioase perinatale includ anxietatea generalizată, atacurile de panică din cadrul tulburării de panică, fobiile sau anxietatea excesivă privind sănătatea și siguranța copilului.
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) cu debut perinatal poate implica gânduri intruzive repetitive, asociate cu ritualuri de verificare sau comportamente menite să reducă anxietatea.

Tulburarea bipolară poate prezenta decompensări sau chiar să apară în perioada perinatală, prin episoade depresive, maniacale sau hipomaniacale și are o importanță deosebită în evaluarea riscului de psihoză postpartum. Psihoza postpartum este o afecțiune rară, severă, care reprezintă o urgență psihiatrică.
Simptomele trebuie evaluate în funcție de mai mulți factori: intensitate, durată, impactul asupra funcționării și riscurile pentru mamă și copil. Prezența unui simptom nu înseamnă automat un diagnostic! Însă orice simptom îngrijorător merită atenție.

CSID: Cum diferențiem schimbările emoționale firești de depresia și anxietatea perinatală?

Dr. Romina Cătuți: În sarcină și după naștere pot apărea mai multe simptome precum: labilitate emoțională, iritabilitate, sensibilitate crescută și îngrijorări legate de noul rol de părinte. Acestea pot face parte din adaptarea normală, însă persistența și severitatea simptomelor sunt cele care pot indica o tulburare psihică. Dacă discutăm despre dispoziție, aceasta poate să fluctueze după naștere în perioada de adaptare, dacă însă vorbim despre o dispoziție tristă, cu pesimism sau îngrijorări ce durează peste două săptămâni, atunci ar fi cazul unui control psihiatric. Dacă vorbim despre un alt simptom, precum insomnia: nu vom considera ca fiind insomnie lipsa posibilității ca mama să se odihnească, simptomul se consideră prezent la această categorie de pacienți atunci când pacienta are șansa să doarmă însă nu o poate face nici chiar în perioadele de liniște.

În cazul unui episod depresiv major, simptomele trebuie să fie prezente în cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de cel puțin două săptămâni. Sunt evaluate dispoziția depresivă, pierderea interesului, modificările somnului și apetitului, oboseala, sentimentele de inutilitate, dificultățile cognitive și eventualele gânduri suicidare.

În tulburările anxioase, îngrijorarea devine excesivă, dificil de controlat și poate fi însoțită de tensiune musculară, agitație, palpitații, atacuri de panică sau comportamente repetitive de verificare. Un aspect important este că lipsa unei tristeții evidente nu exclude depresia. Unele persoane pot prezenta mai multă iritabilitate, anxietate, epuizare sau senzația de copleșire.

CSID: Care sunt factorii de risc și ce rol au modificările hormonale, istoricul psihiatric și sprijinul familial?

Dr. Romina Cătuți: Tulburările psihice perinatale au o etiologie multifactorială, ca majoritatea tulburărilor psihice. Apariția lor este explicată prin interacțiunea dintre vulnerabilitatea biologică a pacientei (fondul genetic dar și epigenetic) istoricul psihiatric, factorii psihologici dar și condițiile sociale.

În timpul sarcinii și mai ales după naștere, organismul trece prin schimbări endocrine majore. După naștere, nivelurile de estrogen și progesteron se prăbușesc. Se modifică, de asemenea, funcționarea axei hipotalamo–hipofizo–adrenale, ce are implicații în răspunsul la stres.
Aceste schimbări pot influența reglarea emoțională, somnul și reactivitatea la stres.

Modificările hormonale nu reprezintă singura cauza a depresiei postpartum, deși acestea joacă un rol important. Afecțiunea apare prin interacțiunea mai multor factori biologici și psihosociali.

Printre cei mai importanți factori de risc se numără: antecedentele de tulburări afective sau anxietate; episoadele depresive sau psihotice postpartum anterioare; istoricul familial de tulburare bipolară sau psihoză postpartum; întreruperea tratamentului psihiatric fără supraveghere medicală.
Deși în perioada sarcinii arsenalul medicamentos utilizabil scade, există medicamente care oferă un profil de siguranță bun iar tratamentul psihiatric nu trebuie oprit odată cu aflarea veștii unei sarcini. În cazul tulburării bipolare, perioada postpartum este asociată cu un risc deosebit de important de destabilizare afectivă și de psihoză.

Dacă discutăm despre factorii psihosociali putem enumera: lipsa sprijinului partenerului sau al familiei; conflictele familiale și violența domestică; dificultățile financiare și insecuritatea locativă; sarcina neplanificată sau nedorită; experiențele traumatice și pierderile recente; complicațiile obstetricale, nașterea traumatică sau problemele medicale ale copilului; privarea severă de somn și izolarea socială.
Sprijinul familiei poate avea un rol protector important, care nu trebuie minimizat. Ajutorul practic în îngrijirea copilului, posibilitatea de a dormi suficient, dar și validarea emoțiilor și încurajarea accesării serviciilor medicale pot reduce stresul și facilita recuperarea.
Nu ajută în schimb criticile, culpabilizarea și presiunea de a fi o „mamă perfectă”, acestea putând să accentueze suferința psihică.

CSID: Cum se manifestă depresia prenatală și ce efecte poate avea asupra mamei și copilului?

Dr. Romina Cătuți: Depresia prenatală este un episod depresiv care apare în timpul sarcinii. Poate debuta în orice trimestru și poate reprezenta primul episod depresiv din viața pacientei sau recurența unei tulburări depresive preexistente.

Simptomele pot include dispoziție depresivă, tristețe persistentă, pierderea interesului și a plăcerii pentru activități; oboseală disproporționată față de efort; sentimente de vinovăție, inutilitate sau lipsă de speranță; dificultăți de concentrare și de luare a deciziilor; tulburări ale somnului și apetitului; anxietate intensă privind sarcina, nașterea sau capacitatea de a deveni mamă; retragere socială și/sau profesională fără alte motive medicale; gânduri despre moarte sau suicid, în cazurile severe.

Depresia prenatală netratată poate conduce la deteriorarea calității vieții, dificultăți în menținerea relațiilor, reducerea capacității de autoîngrijire și creșterea riscului de depresie postpartum.

Unele paciente pot avea dificultăți în respectarea recomandărilor obstetricale sau pot recurge la alcool și alte substanțe pentru a face față simptomelor.

Depresia prenatală este asociată cu un risc de anumite rezultate obstetricale nefavorabile, inclusiv nașterea prematură și greutatea mică la naștere. Stresul persistent, tulburările de somn, alimentația deficitară și accesul redus la îngrijire pot contribui la aceste asocieri.
După naștere, simptomele pot afecta disponibilitatea emoțională a mamei și interacțiunile timpurii ale acesteia cu copilul iar acest lucru poate influența dezvoltarea emoțională și comportamentală a copilului.

CSID: Ce este baby blues și cum îl diferențiem de depresia postpartum?

Dr. Romina Cătuți: Baby blues reprezintă o stare tranzitorie de labilitate emoțională care apare frecvent în primele zile după naștere, a cărei durată nu depășește două săptămâni. Este asociată cu adaptarea la maternitate, schimbările hormonale, oboseala și privarea de somn.
Se estimează că afectează o proporție importantă de până la 50–80% dintre persoanele care au născut. Printre manifestări se numără: labilitate afectivă cu plâns facil, sensibilitate emoțională crescută; iritabilitate; anxietate ușoară; oboseală și dificultăți de adaptare.

Spre deosebire de episod depresiv post partum, funcționalitatea pacientei ar trebui să fie păstrată iar intensitatea simptomelor ușoară.
Depresia postpartum poate include tristețe persistentă, pierderea plăcerii, anxietate severă, dificultăți de conectare emoțională cu copilul și sentimentul că mama nu este capabilă să facă față responsabilităților.

Practic dacă simptomele persistă peste două săptămâni, se agravează sau afectează semnificativ funcționarea, este indicată o evaluarea de specialitate. Nu trebuie însă așteptate două săptămâni dacă simptomele sunt severe ori există gânduri suicidare.

CSID: Ce este psihoza postpartum, cum o recunoaștem și când devine o urgență medicală?

Dr. Romina Cătuți: Psihoza postpartum este o afecțiune psihiatrică acută, rară și severă, care apare cel mai frecvent în primele două săptămâni după naștere. Este considerată o urgență medicală deoarece starea pacientei se poate deteriora rapid, iar judecata și capacitatea de a aprecia realitatea pot fi profund afectate.

Afectează aproximativ 1–2 femei din 1.000 după naștere. Riscul este mai ridicat la femeile cu tulburare bipolară sau cu antecedente de psihoză postpartum. În cazul psihozei post partum pot să apară simptome psihotice precum halucinații auditive, vizuale, olfactive, gustative sau idei delirante (convingeri false, susținute cu certitudine, care nu se modifică în fața dovezilor); interpretări bizare sau amenințătoare ale evenimentelor; pierderea contactului cu realitatea sau comportamentul modificat psihotic. Pot să apară și mdificări importante ale dispoziției, cogniției și comportamentului precum: euforie neobișnuită sau iritabilitate intensă; agitație și accelerarea gândirii; vorbire excesivă și rapidă; dispoziție depresivă severă sau alternanțe rapide între stări; confuzie și dezorientare; comportament dezorganizat; insomnie severă; schimbări bruște ale personalității și ale comportamentului obișnuit.
Unele paciente pot dezvolta convingeri delirante legate de copil, de exemplu că acesta este în pericol din motive pe care numai ele le pot percepe sau că trebuie să îl protejeze prin acțiuni neobișnuite.

Este esențial să înțelegem că psihoza postpartum nu este același lucru cu gândurile intruzive nedorite din TOC (tulburarea obsesiv compulsivă postpartum). În TOC, femeia este de obicei conștientă că gândurile sunt nedorite și tulburătoare; în psihoză, convingerile delirante pot fi percepute ca adevăruri incontestabile.

Este necesară evaluarea medicală imediată dacă apar halucinații, idei delirante, confuzie, agitație psihomotorie, comportament dezorganizat sau simptome maniacale importante după naștere.

Alegerea tratamentului depinde de tabloul clinic, severitate și starea medicală, însă acesta se administrează de regulă în spital, în cadrul unei internări. Vreau să subliniez ca psihoza postpartum nu trebuie tratată exclusiv prin consiliere psihologică și nu trebuie așteptată remiterea spontană a simptomelor, nici tratarea acesteia cu diverse suplimente alimentare!

CSID: Cum se tratează tulburările psihice perinatale și cât de sigure sunt tratamentele în sarcină și în timpul alăptării?

Dr. Romina Cătuți: Tratamentul este individualizat în funcție de diagnosticul pacientei, severitatea afecțiunii, trimestrul de sarcină, istoricul psihiatric, riscul de recurență, preferințele pacientei și beneficiile și riscurile fiecărei intervenții. Decizia inițierii unui tratament psihiatric se ia alături de pacienta, punând în balanță riscurile și beneficiile.

Obiectivul este obținerea remisiunii simptomelor, prevenirea recăderilor și protejarea sănătății mamei și copilului sau altfel spus: binele mamei și al copilului.

În depresia și anxietatea perinatală, antidepresivele pot fi indicate atunci când simptomele sunt moderate sau severe, persistente, când psihoterapia nu este suficientă ori când există antecedente de răspuns bun la tratament medicamentos.

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), precum sertralina, sunt frecvent utilizați în funcție de diagnostic și de istoricul pacientei. Sertralina este adesea o opțiune luată în considerare în timpul alăptării datorită transferului relativ redus în laptele matern. Nu există din păcate un medicament universal sigur sau optim pentru toate pacientele.

În tulburarea bipolară, tratamentul este diferit și poate include stabilizatori ai dispoziției sau antipsihotice, în funcție de faza bolii și de profilul de siguranță.

Trebuie menționat ca psihoterapia poate reprezenta un tratament de mare ajutor pentru formele ușoare sau moderate de depresie și anxietate perinatală.

Cele mai utilizate abordări sunt Terapia cognitiv-comportamentală (TCC); Psihoterapia interpersonală; dar și intervențiile de sprijin și psihoeducația. 
În funcție de caz, pot fi utile intervențiile de cuplu, grupurile de sprijin și măsurile pentru îmbunătățirea somnului.
Este important să evităm două extreme: administrarea medicamentelor fără evaluarea riscurilor și întreruperea automată a unui tratament eficient doar pentru că femeia este însărcinată sau alăptează.

Unele medicamente pot fi utilizate în sarcină sau în timpul alăptării atunci când beneficiile depășesc riscurile. De asemenea, depresia severă netratată și recăderile psihiatrice pot avea consecințe importante asupra mamei și fătului. Decizia terapeutică trebuie să compare riscurile tratamentului cu riscurile bolii netratate, nu să presupună că absența medicamentelor este întotdeauna cea mai sigură variantă.

Nu se recomandă oprirea bruscă a antidepresivelor, stabilizatorilor dispoziției sau antipsihoticelor fără consultarea medicului psihiatru.Trebuie să adaug faptul că tulburările psihice perinatale sunt afecțiuni medicale frecvente dar tratabile. Diagnosticul precoce și intervenția adecvată pot reduce suferința mamei și pot susține dezvoltarea armonioasă a relației dintre mamă și copil.
Simptomele persistente sau invalidante nu trebuie considerate automat o consecință normală a maternității. Tratamentul trebuie și poate fi individualizat, luând în calcul atât efectele bolii netratate, cât și beneficiile și riscurile intervențiilor cu informarea clară a pacientei.

Foto: Shutterstock