Doi psihiatri, același caz, diagnostice diferite. Studiul care arată că medicii ajung la aceeași concluzie în doar 55% dintre cazuri

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cât de mult poate varia un diagnostic psihiatric de la un medic la altul? Un nou studiu internațional ridică o întrebare importantă privind modul în care sunt diagnosticate tulburările mintale. Cercetătorii au descoperit că, atunci când doi medici care lucrează în psihiatrie evaluează aceeași descriere standardizată a unui caz, aceștia ajung la același diagnostic în numai aproximativ 55% dintre situații.

Cercetarea, coordonată de specialiști de la Universitatea din Copenhaga și publicată în revista științifică Frontiers in Psychiatry, a inclus peste 1.000 de medici din 19 țări.

Rezultatele nu înseamnă că jumătate dintre diagnosticele psihiatrice puse în practica medicală sunt greșite. Studiul a măsurat în primul rând cât de bine se potrivesc diagnosticele stabilite independent de medici atunci când primesc aceleași informații despre un caz.

Recomandări

Dormitul cu lumină aprinsă poate afecta inima. Ce au descoperit cercetătorii chiar și la o expunere…

Caz medical rar: stomacul și alte organe abdominale ale unui bărbat de 76 de ani au…

Peste 1.000 de medici au participat la cercetare

La studiu au participat 1.038 de medici care lucrau în psihiatria adulților, provenind din 19 țări din Europa și America de Sud.

Cercetătorii au pregătit nouă descrieri standardizate ale unor cazuri clinice. Fiecare participant a primit aleatoriu două dintre acestea și a trebuit să stabilească diagnosticul pe care îl considera cel mai potrivit, folosind sistemul de clasificare ICD-10 al Organizației Mondiale a Sănătății.

În total, au fost obținute 1.902 evaluări diagnostice.

Analiza statistică a arătat un acord observat de aproximativ 55% între evaluatori. Cercetătorii au calculat și un indicator statistic al fiabilității între evaluatori, Krippendorff’s alpha, care a avut valoarea de 0,48.

Separat de acordul dintre medici, cercetătorii au analizat și acuratețea față de diagnosticul de referință stabilit pentru fiecare caz. Aceasta a fost, în medie, de 66%.

Schizofrenia a provocat cele mai mari diferențe de opinie

Nu toate diagnosticele au produs același nivel de dezacord. Cele mai mari dificultăți au apărut în cazul tulburărilor din spectrul schizofreniei. Pentru unele dintre aceste cazuri, mai puțin de jumătate dintre medici au ajuns la aceeași concluzie.

Datele studiului arată foarte clar cât de diferit poate fi interpretată aceeași prezentare clinică.

Într-unul dintre cazuri, 41% dintre medici au ales diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă (OCD), iar 37% au considerat că este vorba despre schizofrenie.

Într-un alt caz, opiniile au fost aproape perfect împărțite: 45% au ales o tulburare de personalitate, iar 43% schizofrenia. Pentru un alt pacient fictiv, 54% au indicat schizofrenia, în timp ce 25% au ales tulburarea bipolară.

Aceleași simptome pot apărea în boli diferite

Una dintre explicațiile pentru aceste rezultate este suprapunerea simptomelor între diferite tulburări psihice.

De exemplu, gândurile obsesive pot apărea atât în tulburarea obsesiv-compulsivă, cât și în schizofrenie. Un medic poate acorda o importanță mai mare anumitor simptome, în timp ce altul poate considera alte elemente ale cazului mai relevante pentru diagnostic.

Autorii cercetării spun că diferențele observate nu par să fie pur și simplu erori întâmplătoare. Au existat tipare sistematice de clasificare diferită, mai ales în cazurile din spectrul schizofreniei.

Acest lucru sugerează probleme legate atât de interpretarea psihopatologiei, cât și de limitele sau ambiguitățile categoriilor diagnostice actuale.

Pentru unele tulburări, medicii s-au descurcat mult mai bine

Rezultatele nu au fost slabe pentru toate cazurile analizate. Acuratețea diagnosticului a fost cea mai ridicată pentru tulburarea bipolară, 94%, și tulburarea obsesiv-compulsivă, 92%.

La polul opus s-au aflat cazurile care prezentau tulburări din spectrul schizofreniei. Pentru acestea, acuratețea s-a situat între aproximativ 37% și 54%, în funcție de caz.

Prin urmare, procentul general de 55% nu trebuie aplicat automat fiecărei tulburări psihiatrice. Unele diagnostice au generat un acord mult mai bun decât altele.

De ce rezultatele pot avea consecințe pentru pacienți

Autorii consideră nivelul de acord îngrijorător deoarece diagnosticul poate influența tratamentul pe care îl primește un pacient.

Dacă aceeași prezentare clinică este interpretată diferit de doi specialiști, pacientul ar putea primi diagnostice diferite și, implicit, recomandări terapeutice diferite.

Profesorul și medicul psihiatru Julie Nordgaard, unul dintre autorii studiului, subliniază că rezultatele nu trebuie interpretate ca dovadă că psihiatrii își fac prost meseria. Problema este mai complexă: chiar dacă există criterii standardizate, medicii pot interpreta diferit simptomele și importanța lor.

Situația este cu atât mai surprinzătoare cu cât sistemele moderne de diagnostic au fost dezvoltate tocmai pentru a reduce astfel de diferențe.

Problema poate influența inclusiv cercetarea medicală

Consecințele nu se limitează la consultațiile medicale. Autorii atrag atenția că lipsa unui acord suficient de mare asupra diagnosticului poate afecta și cercetarea în psihiatrie.

Dacă într-un studiu dedicat unui anumit diagnostic sunt incluși pacienți care, potrivit altor specialiști, ar avea de fapt o altă tulburare, devine mai dificil de stabilit asupra cărei afecțiuni funcționează sau nu funcționează tratamentul analizat.

Sistemul ICD-10 utilizat în cercetare conține peste 200 de diagnostice. Autorii consideră că această complexitate poate contribui la incertitudine, alături de faptul că numeroase tulburări psihice sunt, prin natura lor, complexe și au simptome care se suprapun.

Cercetătorii propun definiții mai clare ale tulburărilor

Autorii studiului susțin că ar putea fi necesare descrieri mai precise ale tulburărilor psihice, astfel încât medicii să le poată diferenția mai ușor.

Ei ridică inclusiv posibilitatea reducerii numărului de categorii diagnostice.

Există însă și o limită importantă atunci când interpretăm rezultatele. Medicii nu au consultat pacienți reali față în față, ci au analizat descrieri clinice scrise. În practica medicală, psihiatrul poate obține informații suplimentare prin discuția directă cu pacientul, istoricul medical, observație și, când este cazul, informații de la familie sau din alte surse.

Studiul nu demonstrează, așadar, că 45% dintre pacienții reali sunt diagnosticați greșit. Ceea ce arată este că, chiar și atunci când medicii primesc aceleași informații standardizate și utilizează același sistem de clasificare, diferențele de interpretare rămân considerabile.

La aproape jumătate de secol după eforturile majore de standardizare a diagnosticului psihiatric, cercetarea sugerează că una dintre provocările fundamentale ale psihiatriei este încă prezentă: doi specialiști pot privi aceeași prezentare clinică și pot ajunge la concluzii diferite.

Sursă foto: Shutterstock