De ce poate fi drojdia de bere benefică pentru organismul nostru, mai ales în sezonul rece

,,Drojdia de bere poate fi folosită cu precădere în sezonul rece, când creşte incidenţa problemelor respiratorii, dar şi al alergiilor apărute pe fondul imunităţii scăzute. Beneficiile drojdiei de bere asupra sistemului imunitar sunt atât locale, la nivelul infecţiei, cât şi sistemice, adică la nivelul întregului corp.
  • Publicat:
De ce poate fi drojdia de bere benefică pentru organismul nostru, mai ales în sezonul rece

Drojdia, ingredientul folosit la fabricarea berii şi a pâinii, este un derivat din ciuperca Saccharomyces cerevisiae, are un conţinut ridicat de vitamine din complexul B, minerale şi proteine.

Deseori, pentru aportul de vitamine B, este folosită ca supliment nutritiv de  persoanele vegetariene. Este important de menţionat că drojdia de bere, recunoscută pentru gustul ei amar, nu conţine vitamina B12 şi, prin urmare, nu substituie integral deficitul vitaminic din dieta vegetariană.

Putem regăsi drojdia de bere sub formă de pulbere, fulgi sau tablete şi o putem adăuga în alimente sau în băuturi, în amestec cu apă sau sucuri de legume. Medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică ne explică de ce e indicat să o consumăm când avem imunitatea scăzută şi ducem lipsă de anumite vitamine.

,,Drojdia de bere poate fi folosită cu precădere în sezonul rece, când creşte incidenţa problemelor respiratorii, dar şi al alergiilor apărute pe fondul imunităţii scăzute. Beneficiile drojdiei de bere asupra sistemului imunitar sunt atât locale, la nivelul infecţiei, cât şi sistemice, adică la nivelul întregului corp. Drojdia poate fi adjuvant în infecţiile digestive, pentru că inhibă dezvoltarea bacteriilor Clostridium difficile, Salmonella şi E.coli’’, spune nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru CSID.

Considerată cea mai bogată sursă de crom, drojdia de bere este un supliment benefic şi pentru diabetici, deoarece poate ajuta organismul să menţină nivelurile normale ale glicemiei. Cromul din compoziţie reduce nivelul glicemiei prin descompunerea glucidelor şi a grăsimilor şi, totodată, îmbunătăţeşte toleranţa la glucoză şi sensibilitatea la insulină. Poate fi consumată de pacienţii care doresc să scadă în greutate, deoarece cromul scade pofta de dulce şi tendinţa de supraalimentare.

În cazul pacienţilor cu boli cardiovasculare, prin efectele sale de reducere a LDL sau colesterolului „rău”, drojdia de bere poate fi un adjuvant nutriţional al tratamentului hipocolesterolemiant. Prin conţinutul ridicat de fibre de tip beta glicani, inhibă absorbţia colesterolului LDL şi creşte HDL sau colesterolul „bun”, reducând astfel riscul de boli coronariene sau cerebrale.

Nutrienţii, „bacteriile bune” sau probioticele din drojdia de bere, au capacitatea de activare enzimatică şi contribuie la un tranzit digestiv normal. Totodată, pot participa la prevenţia unor afecţiuni digestive, precum diareea.

Efectele drojdiei asupra pielii

Drojdia de bere poate îmbunătăţii şi aspectul pielii. Vitaminele B şi mineralele din compoziţia ei pot reduce inflamaţia şi pot corecta dezechilibrele nutriţionale, care duc la apariţia acneei sau a simptomatologiei unor afecţiuni cutanate, precum eczemele.

Drojdia de bere are o compoziţie complexă, cu efecte vitaminizante, antianemice şi antidiabetice şi e un supliment nutritiv pe care îl recomand, însă cu precauţie şi doar după consultul în prealabil al medicului curant, asta pentru a evita unele interacţiuni medicamentoase şi apariţia efectelor secundare:  balonarea, migrenele, crizele hipertensive sau anemia.

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”