Tulburarea de tip borderline: soluţii de la psihoterapeut VIDEO BY CSID

Aflată între tulburările de anxietate şi cele psihotice, tulburarea borderline presupune pierderea controlului asupra propriilor emoţii. Află ce e de făcut într-o astfel de situaţie.

Peste 6 % din populaţia lumii are tulburare de personalitate borderline şi până la aproape 20% are trăsături borderline.  printre care si Marylin Monroe, Prinţesa Diana sau Angelina Jolie sunt doar câteva dintre personalităţile care au suferit de această tulburare.

Oana Munteanu, psihoterapeut, a explicat ce este această tulburare, ce o cauzează, cum poate fi ameliorată şi cât de importante sunt vizitele regulate la psihoterapeut, dar şi programele de consiliere specializată în care pacienţii pot învăţa ce pot face în momente de criză. 

Aflată între tulburările de anxietate şi cele psihotice ( de unde şi numele de borderline), această tulburare de comportament necesită o perioadă lungă de recuperare, mai ales atunci când împiedică pacientul să aibă o viaţă socială şi profesională relativ normale. Oana Munteanu specifică faptul că pot fi şi pacienţi care să fie volubili şi sociabili şi care, ajunşi în intimitatea propriului cămin, să se simtă nefolositori, să simtă un gol interior şi să aibă, chiar, gânduri de suicid.

Diagnosticată corect şi intrată într-un program pe termen lung de tratament, persoanele cu tulburare borderline pot deveni funcţionale şi pot învăţa cum să îşi controleze emoţiile puternice.

Bianca Poptean
Bianca Poptean
Sunt deja 10 ani de când scriu pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața