Ramona Bădescu: „Să fii mamă este cea mai grea meserie”

Invitată în emisiunea „Ce se întâmplă, Doctore?”, Ramona Bădescu a vorbit despre ce înseamnă să fii mamă.
  • Publicat:

Invitată în emisiunea „Ce se întâmplă, Doctore?”, Ramona Bădescu a vorbit despre ce înseamnă să fii mamă. Actrița în vârstă de 54 de ani explică de ce „să fii mamă este cea mai grea meserie”.

Vedeta a povestit în timpul emisiunii că în cei patru ani de când l-a născut pe fiul ei, Ignazio, și-a dorit să petreacă timp cu el, dar mai ales ea să fie cea care îi gătește și care are grijă de el. Motivul pentru care și-a dorit asta a fost să simtă că ea este dedicată 100% propriului copil, mărturisind că: „L-am vrut ca să-l cresc eu, nu l-am vrut ca să-l dau bonelor”.

„Cea mai grea meserie din viața asta este să fii femeie. E foarte greu. Să nu vorbesc de mamă. Eu dacă aș fi în politică mamelor le-aș da un salariu. Tuturor li se pare o muncă foarte banală, foarte normală. Bineînțeles că ești mamă, bineînțeles că trebuie să gătești, bineînțeles că trebuie să calci, că trebuie să și surâzi, că trebuie să fii și frumoasă, și aranjată, să faci dragoste și cu soțul, să-l îngrijești și pe copil, să le faci pe toate”, a spus actrița.

Ramona Bădescu nu a ezitat să vorbească despre importanța prioritizării propriei persoane, menționând că „un egoism sănătos devine o prioritate, pentru că dacă voi stați bine, toată lumea în jurul vostru se simte bine și stă bine”.

Actrița spune că o femeie, o mamă, trebuie să creeze un echilibru când vine vorba de timpul petrecut cu ea și timpul pe care îl oferă copilului. În felul acesta nu trebuie să renunțe la nimic sau să dea în plus.

„Trebuie să înveți să-ți împarți timpul bine. Să ai cele mai bune rezultate în scurt timp. Să faci lucrurile bune în scurt timp și să te dedici tuturor, dar în primul rând ție însăți. Trebuie să nu uiți că ai un corp pe care să-l întreții”, a mai spus Ramona Bădescu în emisiunea „Ce se întâmplă, Doctore?”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult