Prof dr. Irinel Popescu: sunt unele boli hepatice care se transmit genetic

Există unele boli hepatice care se transmit genetic.

Sunt unele boli hepatice care se pot transmite genetic, boli despre care ne-a vorbit Prof. Dr. Irinel Popescu, reputat medic chirurg, într-una dintre emisiunile CSID.RO Live. 

Sunt afecțiuni hepatice cu componentă genetică, unele se manifestă chiar de la începutul vieții, având chiar nevoie de transplant de ficat în primele luni de viață. Altele se manifestă ceva mai târziu și au efecte în primul rând asupra ficatului. Există, de exemplu, boala Wilson care printr-un deficit al metabolismului cuprului duce la acumularea de cupru în ficat și de aici la transformarea cirotică a ficatului și, de foarte multe ori, la indicația de transplant.

Altele, în mod paradoxal, sunt boli ereditare care se traduc prin deficit enzimatice hepatice, dar care nu se manifestă la nivelul ficatului, ci apar la alte organe ale corpului nostru. Ca exemplu, o boală transmisă genetic ce nu apare la ficat este hipercolesterolemia familiară în care un simplu deficit enzimatic hepatic duce la acumularea de colesterol în arterele inimii, în arterele cerebrale și în arterele altor viscere. În afară de această boală, mai există și alte boli hepatice care se transmit genetic.

În ceea ce privește depistarea și simptomele bolilor hepatice, Prof. Dr. Irinel Popescu recomandă mersul la medic și efectuarea unor analize și unor controale medicale măcar o dată pe an. În unele cazuri, e indicat chiar de două ari pe an. Screening-ul anual sau bianual are o importanță crucială pentru depistarea bolilor hepatice. Pentru că, dacă se face acest lucru, boala poate fi văzută la debut și, astfel, tratamentul poate avea mult mai mult succes, iar pacientul își poate restabili starea de sănătate mult mai rapid.

Privitor la simptome, oboseala și schimbarea nivelului de performanță – mai ales când apar destul de rapid și însoțite de lipsa poftei de mâncare – sunt cele mai comune simptome, de aici plecând diagnosticul mai multor boli hepatice.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Prof. univ. dr. Irinel Popescu - Medic primar Chirurgie Generală
Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu este medic primar Chirurgie Generală și este Coordonatorul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice din Spitalul Clinic SANADOR. Este considerat părintele transplantului hepatic în România, realizând primele operații reușite la adult, cu ficat întreg, ...
citește mai mult