Pastila de Psiho: 5 activități pentru a învinge frica

Frica poate pune stăpânire pe noi, mai ales într-o asemenea perioadă cu incertitudine.
  • Publicat:

Frica poate deveni puternică și ne poate copleși acum, mai mult decât oricând, după 2 ani de pandemie și cu un război la granițe. Însă, noi suntem mai mult decât emoțiile noastre, așadar le putem gestiona. Colega noastră BiancaPoptean, consilier de dezvoltare personală, ne-a oferit cinci idei care pot alunga frica.

În primul rând, ia o pauză! De la știrile despre război sau cele despre scumpirea benzinei ori despre creșterea valutei. În momentul în care simți că te învăluie frica, încearcă să îți distragi atenția și să faci ceva ce îți face plăcere măcar 10-15 minute. Fă puțin sport, ieși la o plimbare, ascultă melodia preferată, sună un prieten și ieșiți în oraș!

Apoi, respiră adânc! Dacă simți că ți se accelerează respirația sau îți transpiră palmele, nu încerca să te lupți cu ceea ce simți și să-ți revii. E ok să conștientizezi panica, fără să încerci să-ți distragi atenția. Pune-ți o mână pe abdomen și respiră cât de profund și de rar poți. Fă asta câteva minute. Scopul este de a ajuta mintea să se obișnuiască să facă față panicii, eliminând astfel teama de frică.

Pentru a scăpa de o frică e foarte important să o înfrunți. A-ți evita frica, nu face decât să o transforme într-o frică și mai înfricoșătoare și mai copleșitoare. Oricare ar fi frica ta, dacă reușești te confrunți cu ea, ar trebui să înceapă să dispară.

O altă idee ce poate fi de ajutor este să îți imaginezi cel mai rău scenariu! Încearcă să-ți imaginezi cel mai rău lucru care se poate întâmpla – că vom fi invadați de ruși sau că-ți va pleca iubitul la război! Apoi imaginează-ți că se întâmplă acest lucuru. Găsește o soluție la acest cel mai rău scenariu. Gândește-te că nu vei fi singură în această situație și că, totuși, războaiele nu mai sunt ce au fost acum 70 de ani. Plus că fiecare dintre noi are de la bunicii noștri gena de supraviețuitor.

Al cincilea să-i zicem “truc” de alungat frica este să vizualizezi un loc în care te simți bine și protejat! Poate fi un peisaj din ultima ta vacanță sau un loc ce-ți amintește de copilărie unde te simți calm și în siguranță. Închide ochii, vizualizează acest loc, bucură-te că ești acolo. Permite senzațiilor pozitive să te învăluie și, astfel, să devii mai relaxat!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psiholog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult