Metode de relaxare pentru adulţi şi copii

Iată câteva metode prin care atât adulţii, cât şi copiii se pot relaxa şi pot ameliora efectele stresului.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vinovat pentru numeroase afecţiuni este stresul, iar în prezent mulţi dintre noi căutăm diferite mijloace prin care să ne relaxăm sau cel puţin să ameliorăm câteva dintre simptomele şi efectele care apar în urma acestuia. Şi, unde altundeva puteam descoperi care sunt cele mai potrivite alternative de combatere a stresului, de relaxare dacă nu în sala de sport? Aşadar, am venit la Pescariu Sports&Spa unde, am stat de vorbă cu specialiştii care, în acelaşi timp, ne-au făcut cunoştinţă cu diferite sporturi ideale atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Pentru început, Vali Luca, practicant de stretching, preocupat de prevenirea şi îmbunătăţirea performanţelor, precum şi de o recuperare naturală şi rapidă, ne-a arătat cum arată o sesiune de stretching. Bineînţeles, acest antrenament vine la pachet cu numeroase beneficii, de la relaxare, până la îmbunătăţirea mobilităţii şi flexibilităţii.

După sesiunea de stretching, Paul Brânzilă, personal trainer, ne-a convins că boxul nu este un sport potrivit doar bărbaţilor, ci şi femeilor. Aşadar, boxul ne ajută şi el în combaterea şi ameliorarea stresului, dar şi în tonifierea şi obţinerea unui corp definit. În plus, este un sport complex, deoarece poate include şi exerciţii de fitness. De exemplu, pe lângă mişcările specifice boxului prin care ne antrenăm braţele şi spatele, putem include şi genuflexiunile.

Specialiştii ne-au explicat şi că în privinţa înotului, o altă modalitate ideală de relaxare, prezenţa unui instructor este necesară.

”Este foarte importantă colaborarea cu un instructor personal, deoarece tehnica trebuie foarte bine pusă la punct pentru a nu înrăutăţi problemele de sănătate actuale”, explică Simona Savastiţa, instructor de înot la Pescariu Sports&Spa.

O variantă super fun şi care chiar se resimte şi dă rezultate este squash-ul. Cezar Median, personal trainer, ne-a făcut cunoştinţă cu acest sport care, pe lângă faptul că este foarte distractiv, este un sport în care chiar trebuie să urmezi anumite reguli, te ajută să scapi de stres şi, aşa cum ne-a menţionat Cezar, ”în urma unei sesiuni de squash se ard 1000 de calorii”.

Nici cei mici nu ar trebui să lipsească din sălile de fitness, iar programele adaptate lor, care să îi ajute să se destindă, să socializeze şi, de ce nu, să se ditreze îi poate ajuta în dezvoltarea lor. Body Fly, de exemplu, este unul dintre cele mai fascinante sporturi pentru cei mici, iar noi ne-am lăsat cuceriţi de entuziasmul şi energia lor. Victor Armeanu, instructor flow la Pescariu Sports&Spa, ne-a vorbit despre schimbările pe care le-a observat la cei mici atunci când lucrează cu ei, iar ”cuvântul frică dispare din vocabularul lor”. În plus, acest sport îi ajută să îşi recapete mobilitatea, dar şi să menţină o poziţie corectă, datorită exerciţiilor adecvate.

Şi, cum altfel putem încheia ziua, fie după antrenament sau după o zi plină la birou, dacă nu cu un masaj de relaxare. Carmen Dumitrescu ne-a prezentat două variante pentru masajele de relaxare pe care le practică la Pescariu Sports&Spa, ambele venind la pachet cu numeroase beneficii pentru trup şi suflet.

”Două terapii pe care noi le promovăm sunt Hot Stone Massage şi Candle Oil Massage. Prima terapie se realizează cu ajutorul pietrelor vulcanice, iar cea de-a doua terapie cu o lumânare care odată ce este aprinsă se transformă într-o cremă cu care se realizează masajul pe piele. Hot Stone se numeşte astfel pentru că numai prin încălzirea pietrelor îşi degajă toate proprietăţile terapeutice. Sunt pietre ţâşnite din inima unui vulcan, iar în momentul în care sunt încălzite ele se activează. Ca proprietăţi terapeutice, în primul şi-n primul rând ele echilibrează nivelul energetic al organismului. Contribuie foarte mult la echilibrarea sistemului nervos, pe lângă faptul că induce o relaxare fizică, musculară extrem de plăcută”, menţionează Carmen Dumitrescu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult