Otilia Mantelers: cum ne descurcăm cu copiii în izolare VIDEO

Suntem deja de o lună acasă şi ne mai aşteaptă încă o lună de izolare. E greu de suportat şi pentru adulţi, dar pentru copii! Un psiholog ne dă câteva idei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Şcolile sunt închise deja de o lună, suntem în izolare, iar copiii au fost privaţi nu numai de şcoală, ci şi de activităţile în aer liber, de întâlnirile cu prietenii, de plimbatul cu rolele sau bicicleta prin parc. Sunt nevoiţi să stea în casă unde, oricâte jocuri şi activităţi am inventa – de la gătit împreună, desenat, colorat, jucat cărţi sau alte tipuri de jocuri – tot se plictisesc. Unde mai pui dacă părinţii sunt nevoiţi să lucreze de acasă, deci ar trebui să se împartă între muncă şi activităţile cu copiii.

Am vorbit cu Otilia Mantelers, psiholog, despre cum ne descurcăm acasă cu copiii, ce activităţi să mai inventăm, cum ne împărţim între muncă şi copii fără să ne simţim vinovaţi. Este important, spune Otilia, ca în această perioadă să nu tragem prea mult de noi, să înţelegem că e normal să n-avem chef şi energie de nimic şi să înţelegem că şi copiii pot fi în aceeaşi stare de spirit.

 

Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Otilia Mantelers - Psiholog
OTILIA MANTELERS este instructor de parenting, blogger cu vechime și mare iubitoare de cărți. A avut norocul să studieze puterea terapeutică a jocului cu Lawrence J. Cohen, reputat doctor în psihologie, creatorul Playful Parenting și cel mai apreciat specialist în domeniu din lume; așa a ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psiholog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...
Poți vinde casa fără acordul copiilor? Situațiile în care aceștia se pot opune sau pot...
Alzheimer, înțeles altfel. Ce au descoperit cercetătorii când au analizat creierul celulă cu celulă
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...