Italia în lacrimi, cetăţenii cântă din case!

Un jurnalist local din Siena, a postat o înregistrare emoţionantă, cu străzile pustii ale oraşului, dar în care locutorii cântau la unison, pentru a se încuraja.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat Europa noul epicentru al epidemiei de coronavirus. Italia este cea mai afectată ţară – cu peste 1.000 de decese şi peste 15.000 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Ţara este în carantină totală, dar pare să nu funcţioneze – 80% din pacienţii trataţi în spitalele italiene sunt cei infectaţi cu coronavirus.
 

Joi, 12 martie, o echipă de medici chinezi a aterizat la Roma, pentru a acorda ajutor colegilor italieni şi sistemului de sănătate din peninsulă, aflată aproape în colaps.
Specialiştii chinezi au venit cu măşti de protecţie, tuburi de oxigen, ventilatoare.
Ministrul italian al Sănătăţii a declarat că ar fi momentul să se organizeze la nivel paneuropean un lanţ de aprovizionare cu aparatură şi dispozitive medicale, pe fondul actualei epidemii.

„Este ca în vreme de război, doar că e un război diferit, pentru că nu ştim cunoaştem inamicul şi nu ştim cu ce arme să luptăm. Singurele lucruri pe care ştim sigur că le putem face este să stăm în case şi să respectăm regulile”, spune o asistentă medicală dintr-un spital din provincia Emiglia Romana.

Au existat reprezentanţi medicali care au spus că se văd nevoiţi să aleagă pe cine să trateze, în funcţie de vârstă şi de şansele de supravieţuire. între timp, s-a înregistrat şi în rândul medicilor primul deces – preşedintele Ordinului Medicilor din Varese, un doctor în vârstă de 67 de ani.

Presa din Italia relatează non-stop, cu jurnalişti lucrând în prima linie, mulţi dintre ei fiind testaţi pozitiv.

Dincolo de problema epidemiei, Italia va suferi, pe termen lung, efectele economice ale acestei crize, turismul fiind o sursă vitală de venituri pentru această ţară.

Cu toate că în ţară s-au instalat tristeţea şi îngrijorarea, cetăţenii italieni se încurajează unii pe alţii şi fac lanţuri virtuale de solidaritate. Un jurnalist local din Siena a postat o înregistrare emoţionantă cu străzile pustii ale oraşului, dar în care locuitorii cântau la unison, pentru a se încuraja.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult