Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut: cum să ne despărțim de 2021

Cum să ne despărțim de 2021 este primul lucru pe care îl fac pentru 2022.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cum să ne despărțim de 2021 este o modalitate de a evalua anul care se apropie de final. Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut și președinte ARPI, ne-a oferit câteva strategii despre cum să începem 2022 într-o stare de coerență, dar și cum să ne despărțim de 2021.

Cele mai noi cercetări din neuroștiință nu fac decât să susțină toate textele sacre din marile religii sau filozofii ale lumii, în care spiritul uman este invitat la aventura cunoașterii, la descoperire. Rutina, în afară de starea de siguranță, ne „omoară” spiritul și creează la nivel neuronal un circuit în care nu mai găsim plăcere. „În fiecare dimineață ne trezim, facem aceleași lucruri: deschidem telefonul, verificăm mesajele, ne dăm jos pe aceeași parte a patului, ne luăm papucii pe care îi știm, mergem la baie, ne gândim deja la cafea, știm gustul cafelei, mergem pe același drum la serviciu. La serviciu ne gândim cum va fi când ne întoarcem acasă și tot așa”, ne-a vorbit Dr. Gina Chiriac în emisiune. Psihoterapeutul a explicat că această rutină zilnică poate fura bucuria creației. Și e foarte important să conștientizăm și să ne îndreptăm atenția către interior.

O strategie despre cum să ne despărțim de 2021ar putea consta  într-un bilanț introspectiv legat de gândurile care ne-au fost benefice în 2021.Tocmai pentru că știm să calculăm profitul acțiunilor noatre financiare, ar fi binevenit la final de an să facem și un bilanț al „profitului „emoțional. Și atunci ne putem întreba: Am avut un an cu mai multe bucurii sau un an cu mai multe provocări? Apoi să ne gândim oare ce am putea face anul viitor? Ce alegeri să fac, ce gânduri să cultiv? Oare ce comportamente aș putea să schimb? Poate să trezesc copiii cu un cântec dimineața. Sau să îmi privesc soțul în timp ce doarme. Adică să îmi îndrept atenția către lucrurile care îmi fac bucurie mie și celor din jur. Și, astfel, să mă transform într-un cadou pentru cei dragi. Acest lucru este dincolo de orice cadou material. Pentru că cei mici își doresc să aibă o mamă bucuroasă și fericită!”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Gina Chiriac - Psihoterapeut
Dr. Gina Chiriac este psihoterapeut, formator și supervizor în psihoterapie integrativă certificat european și național (EICP)Este președintele fondator al Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (ARPI) și al Institutului European de Studii pentru Terapia Copiilor și Adolescenților ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psihoterapeut
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult