Coralina Chiriac, psihoterapeut: calitățile unui părinte bun

Un părinte bun ar trebui să aibă empatie față de cel mic și compasiune față de copil, dar și față de el, ca părinte.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sunt multe teorii de parenting care ne fac să ne simțim vinovați și să avem impresia că sigur nu facem ceva bine, oricât de mult ne-am strădui. Așa cum sunt și părinți care încă mai cred în teoria că au făcut copii “pentru a le fi sprijin la bătrânețe”. Sau pentru a avea, de fapt, un companion. Dr. Coralina Chiriac, psihoterapeut integrativ și formator ARPI ne-a vorbit despre calitățile unui părinte bun. 

Cele mai importante „materii” la care ar trebui să fie „examinat” oricine înainte de a deveni părinte sunt, în viziunea Coralinei Chiriac, empatia și compasiunea. Empatia față de cel mic și compasiunea atât pentru copil, cât și pentru el însuși, ca părinte.

Sunt multe teorii de parenting, cărți care te învață când și cum să hrănești copilul, de exemplu. Este însă important ca un părinte să se servească de intuiția sa profundă. De aceea e nevoie de empatie. Să citească teoria, dar să aplice doar acele sfaturi cu care rezonează, ținând cont de empatie și compasiune pentru cel mic.

Dr. Coralina Chiriac recomandă să nu luăm ca literă de lege ce se scrie în cărți sau se spune la cursurile de parenting. Ci să selectăm doar acele sfaturi potrivite pentru nevoile copilului nostru și pentru noi. Relația dintre copil și părinte este foarte profundă, foarte intimă. De aceea doar noi, ca părinți, încercând și văzând ce i se porivește mai bine copilului nostru, putem ști. Nimeni altcineva!

Ar fi minunat să nu uităm de compasiune și pentru noi, ca părinți! Pentru că e foarte dificil în mod real să creștem un copil perfect sănătos, ținând cont de provocările vieții reale, de zi cu zi.

Ar fi minunat să putem să îi oferim copilului nostru educația pe care noi n-am avut-o și timp de calitate. Dar, uneori, nu putem. Așa că e nevoie să fim blânzi și cu noi înșine!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Coralina Chiriac - Psihoterapeut integrativ
Coralina Chiriac este Psihoterapeut integrativ, trainer, supervizor și co-fondator al Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (A.R.P.I.) Coralina Chiriac a studiat în Marea Britanie, Franța, SUA și Germania și este specializată în terapia traumelor și terapia relațională. Experienţă ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psihoterapeut integrativ
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult