Cancerul de sân la femeile tinere: ce e de făcut?

Dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, Coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR, a explicat în CSID.RO Live situația în care cancerul de sân apare la femeile tinere.

Conform OMS, în 2020, numărul cancerelor de sân a depășit 2, 2 milioane de cazuri la nivel global. Deși majoritatea cancerelor de sân apar după vârsta de 50 de ani, există și situații când cancerele apar la femei mai tinere. De exemplu, în SUA, 9 la sută dintre cazurile de cancer mamar sunt depistate la femeile cu vârsta sub 45 de ani. În aceste situații, factorul ereditar este cel care-și spune cuvântul.

„Toată lumea a auzit deja că niște cancere care apar în tinerețe sunt mai rele decât cele care apar la vârsta a treia. Ceea ce este adevărat cu excepții de ambele părți. Cu siguranță, există cancere foarte agresive la persoane vârstnice sau cancere blânde la persoane tinere.  Dar o persoană tânără riscă semnificativ să facă forme rele cum ar fi în cazul cancerului de sân triplu negativ.

Triplu negativ înseamnă că, dacă chirurgia este considerată insuficientă pentru tratamentul cancerului, ceea ce se întâmplă mai ales în contextul unui diagnostic mai tardiv, nu-mi rămâne decât chimioterapia ca mijloc terapeutic. Nu pot folosi tratament hormonal pentru că nu răspunde, nu pot folosi tratamentul imunologic (anticorpii monoclonali sau terapia țintită) pentru că nu răspunde.

Și atunci am un singur glonte pe țeavă. Dacă nu reușesc cu el, e foarte trist. Și sunt mai agresive: sunt cancere care dau altfel de metastaze decât cancerul de sân obișnuit la care două treimi din metastaze sunt osoase. Nicio metastază nu e bună, dar cele osoase sunt metastaze cu care poți să trăiești uneori niște zeci de ani.

Aceasta în vreme ce metastazele hepatice, cerebrale sau pulmonare, care apar în formele agresive, întunecă foarte rău prognosticul cazului respectiv și ne gândim că probabil nu va depăși un an de zile după diagnosticarea unor astfel de metastaze dacă nu răspund la tratament. Și din păcate, marea majoritate nu răspund la tratament.

Pe de altă parte, sunt cazuri când, chiar și cu metastazele cele mai rele, răspunsul la tratament există. Și nu poți spune că metastazele în cancerul de sân sunt obligatoriu o condamnare pentru că 5-6 la sută (depinde și de forma respectivă) se vor vindeca, chiar și cu metastaze” ne-a declarat în CSID.RO Live dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, Coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Ștefan Voiculescu - Medic primar chirurgie generală
Dr. Ștefan Voiculescu este medic primar Chirurgie generală, doctor în Științe Medicale și în prezent coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR. Experiența sa în depistarea și tratarea bolilor sânului a primit recunoașterea europeană, fiind singurul medic român ...
citește mai mult