Importanța taberelor pentru copii și adolescenți

Importanța taberelor pentru copii nu mai are nevoie de nicio dovadă.
  • Publicat:

Importanța taberelor pentru copii și adolescenți este de netăgăduit! Însă, de cele mai multe ori, atunci când ne gândim la tabere, ne vin în minte propriile experiențe din adolescență: mulți copii la un loc, câteva excursii și, cel mult, o seară la discotecă. Copiii și adolescenții de azi au parte, însă, și de echilibrare emoțională, pe lângă socializare și distracție. Stăm de vorbă cu Alina Lazăr, consilier certificat în dezvoltare personală și viitor psihoterapeut, organizator al acestor tabere, despre importanța unor astfel de evenimente pentru adolescenți.

Taberele de echilibrare emoțională sunt tabere în care copiii cu vârste între 10 și 14 ani învață să se descopere, să-și cunoască emoțiile, să își crească stima de sine, să se exprime așa cum simt, învață să pună limite, dar să își cunoască și propriile nevoi. Importanța taberelor în care se vorbește de echilibrul emoțional este cu atât mai mare, cu cât nevoia copiilor preadolescenți de a vorbi despre aceste lucruri și de a le înțelege este uriașă.

În tabere există un program de exerciții: de la exerciții de mindfulness adaptate vârstei lor, la exerciții de socializare, de autocunoaștere, de creștere a încrederii în sine. Copiii se transformă de-a lungul unei tabere: în principal învață să își dea voie să fie autentici și să se cunoască mai bine. În funcție de tipologie și personalitate, ei învață să se deschidă, să simtă emoțiile, să le numească, să le conștientizeze. Tabăra este un mediu sigur în care copiii se simt în siguranță emoțional și reușesc să exprime ceea ce în alte medii – acasă sau la școală – nu pot. Importanța taberelor se vede și în relațiile pe care le construiesc ulterior între ei, în faptul că se văd și în afara taberelor și au clădit chiar o comunitate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psiholog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Trusa medicală pentru vacanța cu copiii
Trusa medicală pentru vacanța cu copiii