Acupunctura, terapia eficientă în numeroase afecțiuni VIDEO

Organizația Mondială a Sănătății a prezentat afecțiunile în care acupunctura e o terapie eficientă. Detalii în materialul video.
  • Publicat:

Acupunctura este o terapie eficientă cunoscută de milenii ca parte integrantă a medicinei chineze. Este vorba despre arta vindecării ce îmbină filosofia orientală cu tehnica (aplicarea de ace metalice în puncte precise ale corpului uman, numite puncte de acupunctură).

Tratamentul prin acupunctură este unul complex și vizează corecţia dezechilibrelor energiei în meridiane, îndepartarea simptomatologiei de organ şi restabilirea funcţiilor optime în organele afectate. Acupunctura se poate aplica în toate ramurile medicinii clinice, complementar sau alternativ, rezultatele terapeutice fiind mult mai rapide şi pe termen lung.

Prin acupunctura sunt tratate afecţiuni acute şi cronice existente şi în medicina alopată, însă abordarea e diferită. Orice patologie sau simptomatologie (durere etc.) fiind un dezechilibru energetic de organ sau general, corecţia apare prin inserţia acelor în puncte de elecţie pe meridianele energetice.

Cum decurge o şedinţă de acupunctură şi cât durează

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, în care se stabileşte schema de tratament.  Acele utilizate pot fi oţelite, argintate, aurite sau de cupru şi pot intra în piele superficial sau mai profund, în funcţie de zona anatomică unde este situat punctul.

Procedura nu e dureroasă, dar depinde de sensibilitatea fiecăruia la înţeparea cu acul, precum şi de zonele folosite (faţa şi tălpile sunt cele mai sensibile).

După prima ședință, reacţiile adverse sunt, în general, cele de ordin neurovegetativ: senzaţie de leşin, ameţeli, greaţă, creşterea sau scăderea pulsului, foame, nervozitate şi agitaţie uşoara. De aceea este, în plus, nevoie de consultaţie amănunţită pentru a detecta terenul pacientului.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În unele cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. Există și afecţiuni în care  cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

Tratamentul prin acupunctură poate fi asociat cu alte tipuri de proceduri sau tratamente. Organizația Mondială a Sănătății a prezentat afecțiunile în care acupunctura a înregistrat efecte terapeutice certe. Detalii în materialul video.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult