Strugurii se numără printre fructele-vedetă ale sfârșitului de vară și începutului de toamnă. Albi, roșii sau negri, sunt dulci, zemoși și bogați în apă, dar există diferențe importante între soiuri atunci când analizăm substanțele antioxidante pe care le conțin. Dacă alegerea se face strict din perspectiva acestor compuși benefici, strugurii negri și roșii au un avantaj față de cei albi, potrivit explicațiilor oferite de medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Diferența nu vine neapărat din numărul de calorii sau din cantitatea de zaharuri, ci mai ales din pigmenții vegetali prezenți în coaja închisă la culoare. Aceștia sunt surse de polifenoli cu acțiune antioxidantă, printre care se numără și cunoscutul resveratrol.
Există însă și reversul medaliei: indiferent dacă alegem boabe albe sau negre, strugurii sunt fructe cu un conținut semnificativ de zaharuri, astfel încât porția contează.
Culoarea intensă a strugurilor negri și roșii nu reprezintă doar o diferență estetică.
Coaja lor conține antocianine, pigmenți vegetali care apar și în alte fructe intens colorate, precum afinele, murele sau coacăzele negre. Antocianinele fac parte din familia polifenolilor și au proprietăți antioxidante.
Aceste substanțe contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ produs de radicalii liberi.
Strugurii negri mai sunt cunoscuți pentru resveratrol, un polifenol prezent în special în coaja strugurilor. Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care varietățile cu coaja închisă sunt considerate mai interesante din punct de vedere al aportului de antioxidanți.
Mihaela Bilic atrage atenția asupra acestui avantaj al strugurilor închiși la culoare.
„Pigmenții din strugurii negri și roșii sunt antioxidanți extrem de puternici. Resveratrolul se află în coaja lor și este una dintre cele mai eficiente substanțe anti-aging și de protecție cardiovasculară. Strugurii albi au apă și zahăr, dar le lipsesc acești antioxidanți valoroși”, explică medicul nutriționist.
Un detaliu important este că resveratrolul nu este distribuit uniform în bobul de strugure.
O cantitate importantă se găsește în coajă, motiv pentru care strugurii ar trebui consumați întregi, bine spălați, dacă vrem să profităm de compușii prezenți acolo.
Resveratrolul a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale antioxidante și efectelor biologice investigate în legătură cu sănătatea cardiovasculară și procesele asociate îmbătrânirii.
Asta nu înseamnă că strugurii pot preveni singuri bolile cardiovasculare sau că resveratrolul dintr-un ciorchine funcționează ca un tratament. Beneficiile trebuie privite în contextul întregii alimentații.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fmihaela-bilic-6.jpeg)
În niciun caz. Faptul că strugurii negri au un avantaj la capitolul pigmenți antioxidanți nu transformă strugurii albi într-un aliment nesănătos.
Și aceștia furnizează apă, carbohidrați, potasiu și diferiți compuși vegetali. Sunt fructe care pot face parte fără probleme dintr-o alimentație echilibrată.
Principala diferență este că strugurii albi nu conțin aceleași concentrații de pigmenți responsabili pentru culoarea roșie, violet sau aproape neagră a celorlalte varietăți.
Prin urmare, dacă avem de ales între un ciorchine alb și unul negru și criteriul este cantitatea și diversitatea polifenolilor, strugurii negri au avantajul.
Culoarea nu rezolvă însă principala problemă a strugurilor atunci când sunt consumați în cantități mari: zaharurile. Strugurii sunt foarte ușor de mâncat. Luăm câte o boabă și, fără să realizăm, putem termina un ciorchine mare.
Mihaela Bilic atrage atenția tocmai asupra porției: „Indiferent de culoare, nu uitați că strugurii sunt boabe de zahăr care îngrașă rapid, așa că porția corectă nu trebuie să depășească un ciorchine mic pe zi, adică în jur de 150-200 de grame.”
Afirmația trebuie înțeleasă în contextul cantității consumate. Strugurii nu „îngrașă” în mod automat; creșterea în greutate apare atunci când, în timp, aportul energetic total depășește consumul organismului. Dar fiind dulci și foarte ușor de consumat în cantități mari, porția poate crește rapid fără să ne dăm seama.
O porție de 150-200 de grame înseamnă, practic, un ciorchine mic, nu un bol mare umplut cu struguri. Este o diferență importantă, mai ales în perioada în care strugurii sunt foarte gustoși și ajung frecvent pe masă.
Pot fi consumați ca gustare sau desert, iar dacă vrem să beneficiem de fibre și de compușii din coajă este preferabil să mâncăm fructul întreg în loc să îl transformăm în suc. Prin stoarcere devine și mai ușor să consumăm zaharurile provenite dintr-o cantitate mare de fructe într-un timp foarte scurt.
Verdictul comparației este, așadar, destul de simplu. Atât strugurii albi, cât și cei negri pot face parte dintr-o alimentație sănătoasă, dar cei negri și roșii au un avantaj datorită pigmenților și polifenolilor din coajă, inclusiv resveratrolului.
Culoarea mai închisă vine cu un bonus antioxidant. În ceea ce privește zahărul însă, regula rămâne aceeași pentru toate soiurile: un ciorchine mic este o porție mult mai potrivită decât un bol întreg.