Pentru multe persoane cu dizabilități și pentru familiile care le îngrijesc zilnic, primirea certificatului de handicap nu reprezintă întotdeauna o confirmare a realității medicale resimțite în viața de zi cu zi. În unele cazuri, încadrarea stabilită de comisiile de evaluare este percepută ca fiind insuficientă, în raport cu gradul real de dependență și cu nevoile de îngrijire permanentă.
Situațiile semnalate includ persoane care necesită ajutor constant pentru igienă, mobilizare, utilizarea dispozitivelor medicale sau prevenirea complicațiilor, dar care primesc un grad de handicap considerat mai mic decât cel justificat de starea lor.
„Persoanele care consideră că certificatul de încadrare nu reflectă realitatea funcțională au dreptul să depună contestație”, se arată în informațiile publice.
Termenul legal pentru depunerea contestației este de 30 de zile calendaristice de la comunicarea oficială a certificatului. Specialiștii atrag atenția că termenul nu este calculat în zile lucrătoare, iar depășirea acestuia poate duce la pierderea dreptului de a contesta pe cale administrativă.
Contestația se adresează Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, structură aflată în cadrul Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, dar poate fi transmisă și prin intermediul DGASPC.
Documentele pot fi depuse:
În toate cazurile, este esențială păstrarea dovezii de depunere, fie sub forma numărului de înregistrare, fie a confirmării poștale.
Pentru ca solicitarea să aibă șanse reale de reanalizare, aceasta trebuie susținută cu documente medicale relevante. Pot fi anexate:
Potrivit informațiilor publicate de „Împreună pentru drepturi”, o contestație formulată fără argumente clare și fără documentație completă are șanse reduse de admitere.
„O contestație vagă are șanse mici să fie admisă”, se arată în materialele informative citate, care subliniază importanța corelării dintre actele medicale și criteriile de evaluare prevăzute de Ordinul 2300/2025.
Conform cadrului legal, Comisia Superioară are la dispoziție 60 de zile lucrătoare pentru a soluționa contestația.
„În realitate, răspunsurile pot întârzia luni întregi”, afirmă activiști din domeniu, care menționează și situații în care nu este transmis niciun răspuns.
Din punct de vedere juridic, lipsa unui răspuns în termen poate fi interpretată drept refuz tacit, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest caz, persoana afectată are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată.
După un răspuns nefavorabil sau după expirarea termenului legal fără răspuns, persoana interesată poate deschide acțiune în contencios administrativ la tribunalul din județul de domiciliu.
Termenul legal pentru introducerea acțiunii este de 6 luni.
În proces pot fi chemate mai multe instituții implicate în evaluare, inclusiv comisiile locale, DGASPC, dar și structurile centrale din domeniu.
Prin acțiune se poate solicita:
Instanța poate dispune inclusiv efectuarea unei expertize medico-legale independente.
Specialiștii atrag atenția că, deși procedura este prevăzută clar de lege, poate fi dificil de parcurs fără sprijin de specialitate, mai ales în cazurile în care diferența dintre evaluarea oficială și starea reală este semnificativă.
În astfel de situații, este recomandată consultarea unui avocat sau a unui specialist în drept administrativ, pentru a asigura corecta formulare a contestației și respectarea termenelor procedurale.
Sursă foto – LightFieldStudios / Envato