Transplant de organe – peste 15 milioane de euro vor fi investiţi în România

Ministerul Sănătăţii va reorganiza activitatea de transplant din România cu fonduri de la Uniunea Europeană. Va fi elaborat şi aprobat Codul Transplantului.
  • Publicat:
Transplant de organe - peste 15 milioane de euro vor fi investiţi  în România
Transplant de organe - peste 15 milioane de euro vor fi investiţi în România foto 123rf.ro

Conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii în ţara noastră vor fi utilizate peste 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Naţional de Transplant, actualizarea ghidurilor şi protocoalelor din domeniu, dar şi sistematizarea şi simplificarea legislaţiei de transplant.

Proiectul ”Îmbunătăţirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” care reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătăţii în cadrul (IP14/2019) “Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA)” a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanţare.
În cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Naţional de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare şi colectare date cu caracter personal şi medical a potenţialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicaţie procedura de transplant, precum şi a celor care au beneficiat de o procedură de transplant.
Tot în cadrul proiectului va fi inventariată   fiecare activitate şi va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.

Se va elabora Codul Transplantului de Organe

Vor fi actualizate protocoalele şi ghidurile  de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) şi pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).
Registrul Naţional de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toţi actorii implicaţi în activitatea de transplant.
Va fi elaborat şi aprobat Codul transplantului.
Proiectul durează 36 luni.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”