„Suntem generaţia în mişcare!”, program de educare a tinerilor pentru un stil de viaţă sănătos!

Programul are ca obiective informarea şi educarea adolescenţilor, a familiilor acestora şi a publicului larg cu privire la beneficiile stilului de viaţă sănătos, a activităţilor fizice zilnice, sportului.
„Suntem generaţia în mişcare!”, program de educare a tinerilor pentru un stil de viaţă sănătos!

Programul naţional „Suntem generaţia în mişcare!”, lansat de Fundaţia Prais, se va desfăşura timp de trei ani şi se adresează elevilor din clasele a IX-a şi a X-a din liceele din Bucureşti şi Ploieşti.

Programul are ca obiective informarea şi educarea adolescenţilor, a familiilor acestora şi a publicului larg cu privire la beneficiile stilului de viaţă sănătos, a activităţilor fizice zilnice, sportului.

În perioada 2009-2010, rata obezităţii în rândul tinerilor de 15 ani din România a fost de 14% (în creştere faţă de 6% în 2005-2006). Nivelul activităţilor fizice zilnice, în rândul tinerilor cu vârsta de 15 ani, este în scădere, faţă de cel al tinerilor de 11 ani (de la 20% la 7% pentru fete şi de la 32% la 16% pentru băieţi), factor care contribuie la creşterea riscului de obezitate, datorită unui stil de viaţă dezechilibrat.

La nivel global, 2,1 miliarde de oameni, aproape 30% din populaţia globului, sunt supraponderali sau obezi. Acest număr este de două ori şi jumătate mai mare decât acela al adulţilor şi al copiilor subnutriţi. Obezitatea este responsabilă de aproape 5% din decesele anuale la nivel global.

Impactul global economic ajunge la aproximativ 2 trilioane de dolari anual, ceea ce reprezintă 2,8% din produsul intern brut global. Dacă se menţine ritmul actual, până în anul 2030 aproape 50% din populaţia adultă a globului va fi supraponderală sau obeză. În acest sens, programele de prevenţie, informare şi educare, într-o abordare holistică, contribuie, alături de alţi factori, la inversarea acestei tendinţe.

Suntem generaţia în mişcare va oferi acces la informaţii şi va activa peste 36.000 de adolescenţi, 60.000 de membri ai familiilor acestora, precum şi 1.300 de cadre didactice din Bucureşti şi Ploieşti, prin intermediul portalului www.generatiainmiscare.ro şi a materialelor educaţionale şi de informare ce vor fi puse gratuit la dispoziţia elevilor şi a unor concursuri între licee.

Vom promova combinarea armonioasă a studiului şi accesului la cunoaştere şi la dezvoltare personală a tinerei generaţii cu activităţile fizice. Timpul de calitate petrecut alături de familie, prieteni şi colegi, atitudinea pozitivă, deschisă către nou, cunoaşterea şi asumarea valorilor morale, respectul de sine şi al altora vor fi mesaje importante prin care ne dorim să contribuim la adoptarea unui stil de viaţă armonios şi sănătos de către tânăra generaţie a liceenilor”, declară Silvia Bucur, Preşedintele Fundaţiei PRAIS.

Pentru a evalua impactul programului, Fundaţia PRAIS a aplicat, pe un eşantion relevant de licee, un chestionar care va sta la baza unui studiu sociologic privind obiceiurile de stil de viaţă ale elevilor din clasa a IX-a din Bucureşti şi Ploieşti, ale cărui rezultatele urmează să fie făcute publice în ianuarie 2015.

Toţi elevii participanţi în programul „Suntem generaţia în mişcare!” vor primi gratuit câte o broşură educaţională cu informaţii şi sfaturi despre alimentaţia echilibrată şi beneficiile practicării activităţilor fizice zilnice. În şcoli, se vor organiza dezbateri, lecţii deschise şi activări directe ale elevilor, animate de adevărate modele pentru aceştia: sportivi remarcabili din cadrul unor importante federaţii sportive, studenţi din cadrul UNEFS, actori, dansatori şi lideri de opinie.

Partenerii instituţionali ai proiectului sunt: Ministerul Tineretului şi Sportului, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti şi judeţul Prahova, Consiliile Elevilor din Bucureşti şi Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Şcoala de Antrenori „Ioan Kunst Ghermănescu”, Federaţia Română de Culturism şi Fitness, Federaţia Română de Dans Sportiv, Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Română Sportul pentru Toţi.

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată