Rozmarinul – cheia memoriei veşnic tinere?

Ţi se întâmplă des să uiţi anumite lucruri mărunte, cum ar fi, de exemplu, unde ţi-ai lăsat cheile de la maşină sau când trebuia plătită factura la întreţinere?
Rozmarinul – cheia memoriei veşnic tinere?

Ţi se întâmplă des să uiţi anumite lucruri mărunte, cum ar fi, de exemplu, unde ţi-ai lăsat cheile de la maşină sau când trebuia plătită factura la întreţinere? Oamenii de ştiinţă au găsit remediul perfect: uleiul de rozmarin.

În urma testelor realizate de cercetătorii de la Universitatea Northumbria, s-a descoperit că subiecţii se descurcă mai bine la îndeplinirea sarcinilor care implică memoria dacă au la îndemână o sticluţă cu ulei de rozmarin, pe care să o miroasă ori de câte ori au probleme în a-şi aminti diferite lucruri.

Acest condiment elogiat până şi în celebra piesă a lui Shakespeare – Hamlet, „There’s rosemary, that’s for remembrance: pray, love, remember”, se pare că are efecte uimitoare asupra memoriei, şi asta datorită compusului organic numit 1,8 cineole, cunoscut şi sub denumirea de eucalipt. Acesta are capacitatea de a îmbunătăţi funcţiile cognitive atunci când ajunge în circuitul sangvin.

Eucaliptul poate fi găsit şi în compoziţia altor plante aromatice, precum pelinul sau salvia, iar studii anterioare au demonstrat că acesta poate avea un efect benefic atât asupra sistemului nervos, cât şi asupra procesului inflamator, favorizând ameliorarea durerilor cronice.
 

Sursa: MedicalDaily