Românii care donează sânge de trei ori pe an vor plăti impozite mai mici

  • Publicat:
Românii care donează sânge de trei ori pe an vor plăti impozite mai mici

Cei care donează sânge de cel puțin trei ori într-un an vor putea beneficia de reduceri la impozitul pe clădiri, dar și la cel pe terenurile deținute, notează Antena3.

Proiectul a fost deja adoptat de Camera Deputaților și urmează să fie promulgat de preşedinte. Consiliile Locale vor putea acorda reduceri procentuale la plata taxelor și impozitelor pentru o singură clădire și teren.

Donatorii de sânge vor beneficia de reduceri la plata impozitelor pentru clădiri și terenuri

„Vom analiza acest nou act normativ și cel mai probabil în perioada următoare vom pune în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliul Local care să prevadă această nouă facilitate. Persoanele care vor dona sânge de cel puțin trei ori în acest an vor beneficia de reducerea taxelor și impozitelor anul viitor.

Reducerea se va putea cumula cu cea de 10%, aplicată deja celor care își plătesc anticipat impozitul pe tot anul”, spune Petrică Paţilea, purtător de cuvânt Primăria Galaţi.

Condiții pentru a dona sânge

Se poate dona sânge de patru ori pe an, o dată la trei luni, iar donatorii trebuie să specifice întregul istoric medical, pentru a elimina riscurile la care sunt expuși pacienții care au nevoie de sânge. În plus, trebuie mai îndeplinești următoarele condiții:

– să ai vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani;

– să fii cetățean român sau rezident în România;

– să ai greutatea >/= 50 kg;

– să ai tensiunea arterială între 10 și 18 mmHg;

– să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;

– să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardiovasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);

– să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;

– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.

Doar oamenii sănătoși pot dona sânge

Medicii ne încurajează să donăm sânge. Transfuzia durează între 8 și 10 minute și este recoltată o cantitate de 450 de ml de sânge. Există cinci centre în București și câte un Centru de Transfuzie în fiecare municipiu de județ.

„Donarea de sânge se realizează atât în cadrul centrelor de transfuzie sanguină judeţene şi al municipiului Bucureşti, cât şi în cadrul unităţilor mobile aparţinând centrelor de recoltare de sânge, dotate corespunzător, care se deplasează în vederea recoltării de sânge de la potenţialii donatori“, se mai arată în lege.

Dacă media donatorilor la nivel european este de 10%, în țara noastră mai puțin de 2% din populație donează sânge. Țările europene cu cel mai mare nivel de donare de sânge sunt Austria, Franța, Grecia și Cehia.

Citește și: 4 motive pentru care să donezi sânge este benefic pentru sănătatea ta

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: