Postul Paștelui, o reală provocare pentru românii cu venituri modeste: „Nişte preţuri extraordinar de mari”

  • Publicat:
Postul Paștelui, o reală provocare pentru românii cu venituri modeste: „Nişte preţuri extraordinar de mari”

Apropierea Postului Paștelui, dar și a sărbătorii Învierii aduce, ca în fiecare an, scumpiri ale produselor alimentare specifice acestei perioade. Astfel, cei care vor vrea să țină post anul acesta, vor scoate si mai mulți bani din buzunar.

Ce alimente se scumpesc exagerat

Fasolea, unul dintre alimentele de post preferate ale românilor, a ajuns să coste 20 de lei per kilogram, cu 50% mai mult ca anii trecuți. Kilogramul de urzici costă și el tot atât, iar kilogramul de ceapă ajunge la 15 lei.

Mai scumpe sunt şi verdeţurile, dar şi ardeii, păstârnacul, conopida şi roşiile.

„De când eram mică, m-au obişnuit ai mei să ţin post şi încerc în fiecare an să ţin post şi de Crăciun, şi de Paşte. Mai ales acum că vine perioada postului, am început cât de cât să mă pregătesc, m-am uitat ce reţete pot să fac de mâncare”, spune o tânără, citată de jurnalul.ro.

Mai multe doamne, indeosebi cele in varsta, spun ca, din cauza cresterii preturilor, vor fi nevoite sa se bazeze pe bucatele din camara.

„Preţurile sunt cam aşa cum sa va spun… dar avem zacuscă făcută de astă toamnă, gemuri, compoturi”, spune o femeie.

Nişte preţuri extraordinar de mari

Prețurile îi nemulțumesc pe mulți, mai ales că, în ultimul an, veniturile nu au ținut pasul cu creșterea prețurilor.

„Foarte mari, să ştiţi. Nişte preţuri extraordinar de mari. Roşiile sunt 20 de lei, un leu un ardei. Salariile sunt foarte mici”, spune un bărbat.

Zacusca, un alt produs cumpărat în perioada postului, costă cel puţin 15 lei borcanul. Creșteri s-au înregistrat și în rândul produselor de post vândute de marile lanțuri de magazine. De pildă, un pateu vegetal – la care unii dintre cei care postesc apelează în perioada în care nu mănâncă alimente „de dulce” – costă cel puțin 5 lei.

Citește și: Câți lei a ajuns să coste un cozonac Panettone în supermarketurile Kaufland din București

Sursa foto: Capturi Antena3

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân