Mici gratis pentru cei care se vaccinează anti-COVID, în Obor. Primar: „E pe bune, nu e glumă”

  • Publicat:
Mici gratis pentru cei care se vaccinează anti-COVID, în Obor. Primar: „E pe bune, nu e glumă”
Mici gratis pentru cei care se vaccinează anti-COVID la Obor/ foto 123rf

Cei care se vor vaccina anti-COVID, la centrul din Obor, vor primi „o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare”. Anunțul a fost făcut marți de primarul sectorului 2 Radu Mihaiu.

„Așa cum s-au legat lucrurile, celebrul nostru târg plin de istorie, Oborul, va fi o nouă atracție: vaccin cu mici cu muștar. E pe bune, nu-i o glumă” , a scris edilul pe Facebook.

„De ceva timp, cei 2 viceprimari au pornit demersurile pentru a deschide un centru de vaccinare în această locație, ce este probabil „cea mai vizitată” de bucureșteni. Scopul dorit: să oferim acces ușor la imunizare tuturor categoriilor sociale”, adaugă Radu Mihaiu.

Fiecare vaccinat va primi o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare

„Spre surpriza tuturor, antreprenorii deținători ai rețetei celebrilor „mici de la Obor” vor să susțină campania de vaccinare: pentru fiecare vaccinat, o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare”, precizează edilul.

Primarul sectorului 2 anunță că se deschide un nou centrul de vaccinare mobil „Caravana de la Obor”, unde oamenii se pot vaccina rapid și fără programare. Serurile disponibile sunt cele de la Pfizer și Johnson & Johnson.

Programul centrului: Vineri și Sâmbătă (11 si 12 iunie): 8-20. Duminică: 8-18.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân