Medicamentele expirate vor putea fi predate spitalelor | Noi reguli vor intra în vigoare în 2024

  • Publicat:
Medicamentele expirate vor putea fi predate spitalelor | Noi reguli vor intra în vigoare în 2024
Sursa foto: shutterstock

Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase, iar populaţia va fi avertizată în acest sens. Aceasta este prevederea unui proiect de lege reexaminat și adoptat cu majoritate de voturi de Camera Deputaţilor.

Medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase

Medicamentele expirate şi neutilizate vor trebui returnate la spitale, publice sau private, unde vor fi amenajate puncte de colectare. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Potrivit noului proiect de lege,  medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase şi populaţia va fi avertizată asupra acestui lucru.

Legea promulgată de către şeful statului prevede şi introducerea obligativităţii unei menţiuni exprese, în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia, medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.

Conform autorilor modificării, legislația poate stabili amplasarea unor containere în cadrul spitalelor, destinate colectării medicamentelor expirate sau neutilizate sau a altor dispozitive medicale. În cazul localităților mici, în care nu există spitale, containere pentru colectarea medicamentelor expirate pot fi amplasate lângă dispensare.

Spitalele, fie publice sau private, vor primi fonduri de la bugetul de stat pentru aceste acțiuni. Aceste fonduri vor fi asigurate de Ministerul Sănătății,  către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. 

Populaţia va fi avertizată cu privire la medicamentele expirate

Populaţia va fi avertizată în acest sens mai prevede legea adoptat promulgată de Klaus Iohannis. Astfel, va fi introdusă obligativitatea includerii unei menţiuni exprese, în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.

„Legea îşi propune să rezolve o problemă rămasă nerezolvată zeci de ani: problema poluării farmaceutice. Toate medicamentele care ajung, ca gunoi menajer, la gropile de gunoi şi, de acolo, în sol şi în apă, sunt molecule de sinteză care sunt foarte greu de asimilat în ciclurile naturale. Unele dintre ele, antibioticele în speţă, promovează un fenomen la care, din păcate, România este campioană în Uniunea Europeană: antibiorezistenţa sau creşterea progresivă a rezistenţei la antibiotice. Altele sunt distructori endocrini. Expunerea constantă la molecule de sinteză este o problemă de sănătate publică foarte gravă”, a spus Adrian Wiener, deputat USR și inițiator al propunerii legislative.

„Consiliul Naţional al Audiovizualului va modifica prin decizie Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completătile ulterioare, pentru a implementa prezentele modificări referitoare la avertizări în reglementările privind publicitatea la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială, respectiv reglementările privind anunţurile de interes public”, a mai adaugat acesta.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a aprobat cererea de reexaminare şi a adoptat legea cu amendamente, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Citeşte şi: Vestea momentului pentru românii cu alergie la ambrozie. Legea a fost modificată și promulgată

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being
Recomandări:
Misterul unei boli infecțioase. Cazurile s-au dublat într-un an
Misterul unei boli infecțioase. Cazurile s-au dublat într-un an
Coaja de banană, folosită ca „botox natural” | Ce spun specialiștii
Coaja de banană, folosită ca „botox natural” | Ce spun specialiștii