Mâncaţi mai puţin dacă vreţi o memorie bună la bătrâneţe

Cercetătorii americani au descoperit că persoanele care consumă mai mult de 2.100 calorii zilnic ajung, în cele din urmă, să aibă o memorie mai slabă decât cele care au avut o dietă mai cumpătată.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Mâncaţi mai puţin dacă vreţi o memorie bună la bătrâneţe
Mâncaţi mai puţin dacă vreţi o memorie bună la bătrâneţe

Cercetătorii americani au descoperit că persoanele care consumă mai mult de 2.100 calorii zilnic ajung, în cele din urmă, să aibă o memorie mai slabă decât cele care au avut o dietă mai cumpătată, informează site-ul descopera.ro.

Conform rezultatelor studiului, persoanele care au avut o dietă săracă în calorii, chiar şi numai pe perioada bătrâneţii, şi-au păstrat mintea limpede şi au întârziat considerabil declanşarea maladiei Alzheimer.

Cercetătorii americani au analizat obiceiurile alimentare ale unui eşantion de 1.200 subiecţi cu vârste cuprinse între 70-89 ani, care nu sufereau încă de demenţă senilă. Pe baza testelor de memorie, a reieşit că 163 de persoane prezentau probleme de memorie, iar riscul acestei afecţiuni era de două ori mai mare pentru cei care consumau frecvent alimente bogate în calorii.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”