Jean Paler, probleme grave de sănătate: „Nu credeam că o să mai trăiesc, așa că am început să mă gândesc la moarte, mi-am căutat loc de veci, coșciug”

  • Publicat:
Jean Paler, probleme grave de sănătate: „Nu credeam că o să mai trăiesc, așa că am început să mă gândesc la moarte, mi-am căutat loc de veci, coșciug

Jean Paler, în vârstă de 72 de ani, s-a aflat de mai multe ori în situații critice, după ce inima i-a jucat feste. Chiar și așa, actorul a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu că l-a ajutat să treacă peste toate încercările.

  „Ultima oară, acum trei săptămâni, mi s-au mai montat două stenturi, în total am 9, plus un defibrilator. Am făcut 3 infarcte, dacă stăm să le calculăm, să adunăm, să le punem una lângă alta, m-a iubit enorm de mult și mă iubește. Probabil genul ăsta de oameni, cum sunt eu, sunt iubiți de Dumnezeu sau au Dumnezeul lor. Îi mulțumesc și mă înclin în fața Lui, chiar dacă nicio făptură omenească nu l-a văzut”, a declarat Jean Paler pentru KanalD.

„Șansele mele erau mici. Nu credeam că o să mai trăiesc, așa că am început să mă gândesc la moarte, mi-am căutat loc de veci, coșciug și vorbeam, deja, de pomană. A fost cumplit, nu mă gândeam că îmi mai revin, m-a iubit Dumnezeu, m-a scos din ghearele morții”, a mai spus Jean Paler.

Citește și: Riscurile unui infarct „dus pe picioare”. Semnele pe care să nu le ignori

Jean Paler are 9 stenturi la inimă deja

Jean Paler este unul dintre cei mai mari comedianți din România, cu o carieră de 50 de ani, în lumea artistică. Celebrul artist s-a confruntat în ultimii 11 ani cu probleme mari de sănătate.

În anul 2012, Jean Paler a suferit un preinfarct și a ajuns pe masa de operație. Atunci s-a ales cu trei stenturi la inimă și a început un tratament costisitor, pe care trebuie să îl urmeze toată viața.

„Puteam să mor! Eram pe stradă, în Sinaia, și am făcut o sincopă. Am căzut în fața unei mașini. Omul a crezut că m-a lovit el cu mașina. Au dat telefon la 112 și m-au dus la Fundeni, unde m-au pus pe picioare. M-am obișnuit cu infarct după infarct”, a povestit Jean Paler, în urmă cu ceva timp.

Îndrăgitul actor a ajuns din nou la spital în vara anului trecut, din cauza altor probleme la inimă.

Actorul a fost internat de urgență și ținut sub supraveghere medicală. Timp de aproximativ 3 luni, Jean Paler a fost internat în 5 spitale și a trecut printr-o operație dificilă.

„Acum sunt acasă după trei luni de spitale. Am fost internat în cinci spitale iar ultimul a fost la Fundeni. Mai mult m-au plimbat decât m-au tratat doctorii. Pe 28 noiembrie, luna asta, urmează să mă internez iar. Acum iau tratament, mi-au dat doctorii tratament și vor să vadă ce efect are.

Acum trei săptămâni mi s-au mai pus la inimă încă două stenturi, a fost destul de grea operația.

Acum am 9 stenturi și un fibrilator. M-am găsit să fac colecție de stenturi pentru că atunci când eram copil făceam colecție de timbre”, a declarat zâmbind Jean Paler în cadrul unui interviu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân