Fertilizarea in vitro, pas cu pas. Ce presupune procedura, care sunt etapele și de ce depinde reușita

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Fertilizarea in vitro este una dintre cele mai cunoscute metode de reproducere umană asistată și poate reprezenta o opțiune pentru cuplurile care nu reușesc să obțină o sarcină pe cale naturală. Procedura presupune mai multe etape, de la stimularea ovariană și recoltarea ovocitelor până la fertilizarea în laborator și transferul embrionului în uter.

Deși tehnologia și metodele folosite în medicina reproductivă au evoluat foarte mult, succesul unei proceduri FIV nu poate fi garantat. Vârsta femeii, rezerva ovariană, calitatea ovocitelor și a spermatozoizilor, cauza infertilității și calitatea embrionilor sunt doar câțiva dintre factorii care pot influența rezultatul.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, explică ce presupune fertilizarea in vitro, cum decurge procedura și ce ar trebui să știe un cuplu înainte de a porni pe acest drum.

Recomandări

Urmează să începeți un tratament FIV? Cele mai importante 5 întrebări pe care ar trebui să…

Impactul FIV asupra sănătății viitorului copil

Ce este fertilizarea in vitro

În cazul unei sarcini obținute în mod natural, întâlnirea dintre ovocit și spermatozoid are loc în organismul femeii. În fertilizarea in vitro (FIV), această etapă se produce în laborator. Ovocitele sunt recoltate după stimularea ovarelor și sunt fertilizate cu spermatozoizii partenerului sau, atunci când situația medicală o impune, cu material biologic provenit de la un donator.

Embrionii rezultați sunt urmăriți în laborator timp de câteva zile, iar ulterior unul dintre ei va fi transferat în uter.

FIV poate fi recomandată, printre altele, atunci când există obstrucții sau absența trompelor uterine, endometrioză, infertilitate masculină severă, infertilitate fără o cauză clar identificată sau atunci când alte tratamente de fertilitate nu au dus la obținerea unei sarcini.

„Fertilizarea in vitro nu este o procedură care ar trebui începută fără o evaluare completă a ambilor parteneri. Diagnosticul corect este primul pas, pentru că de el depind atât alegerea tratamentului, cât și strategia pe care o vom urma în laborator și la transferul embrionar”, explică dr. Andreas Vythoulkas.

De ce nu există un protocol FIV identic pentru toate pacientele

Înaintea începerii procedurii sunt necesare investigații care să ofere medicului o imagine cât mai completă asupra cauzelor infertilității și asupra șanselor de răspuns la tratament.

Vârsta femeii are un rol important, dar nu este singurul element luat în calcul. Rezerva ovariană, istoricul medical și reproductiv, eventualele proceduri FIV efectuate anterior, afecțiunile ginecologice și parametrii spermogramei pot influența deciziile medicale.

„Două paciente de aceeași vârstă pot avea răspunsuri complet diferite la stimularea ovariană. De aceea, tratamentul trebuie individualizat. În fertilitate nu tratăm o cifră din buletin sau un rezultat izolat de laborator, ci analizăm cazul în ansamblu”, spune dr. Andreas Vythoulkas.

Care sunt principalele etape ale fertilizării in vitro

O procedură FIV presupune, în linii mari, stimularea ovariană, recoltarea ovocitelor (puncția ovariană), fertilizarea lor în laborator, cultivarea și evaluarea embrionilor și, în final, transferul embrionar (embriotransferul).

1. Stimularea ovariană

Într-un ciclu menstrual obișnuit, de regulă un singur folicul ajunge la maturitate și eliberează un ovocit. Pentru o procedură FIV, obiectivul este obținerea mai multor ovocite mature.

Din acest motiv, pacienta primește un tratament hormonal adaptat situației sale. În timpul stimulării, dezvoltarea foliculilor este urmărită prin ecografii transvaginale și, atunci când este necesar, prin analize hormonale.

Dozele și durata tratamentului nu sunt aceleași pentru toate pacientele. Ele sunt stabilite în funcție de vârstă, rezerva ovariană și răspunsul organismului.

Uneori, ovarele pot răspunde mai slab decât era anticipat și se dezvoltă puțini foliculi. La polul opus, în anumite situații poate apărea un răspuns exagerat la tratament, motiv pentru care monitorizarea atentă pe tot parcursul stimulării este esențială.

„Scopul stimulării ovariene nu este să obținem pur și simplu un număr cât mai mare de ovocite. Ne interesează să avem un răspuns bun al pacientei, sigur pentru sănătatea ei, dar și ovocite care ne pot oferi șanse reale de a obține embrioni viabili”, precizează medicul.

2. Puncția ovariană (recoltarea ovocitelor)

Atunci când foliculii au ajuns la dimensiunea potrivită, medicul stabilește momentul recoltării ovocitelor. Procedura se realizează transvaginal, sub ghidaj ecografic. Cu ajutorul unui ac special, lichidul din interiorul foliculilor este aspirat, iar embriologul identifică ovocitele.

În mod obișnuit, puncția ovariană se realizează sub sedare, iar pacienta rămâne pentru o perioadă scurtă sub supraveghere medicală după intervenție.

Este posibil să apară ulterior ușoare crampe abdominale sau mici sângerări. Orice simptom neobișnuit ori persistent trebuie însă discutat cu medicul.

3. Fertilizarea ovocitelor în laborator

După recoltare, ovocitele mature sunt pregătite pentru fertilizare.

În fertilizarea in vitro clasică, ovocitul este pus în contact, în condiții controlate de laborator, cu spermatozoizii, iar fertilizarea se produce fără intervenția directă asupra ovocitului.

În anumite cazuri, în special atunci când există infertilitate masculină severă sau când fertilizarea clasică nu este considerată cea mai potrivită opțiune, poate fi folosită tehnica ICSI sau injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului. Aceasta presupune introducerea unui singur spermatozoid direct în interiorul ovocitului, cu ajutorul unor instrumente microscopice speciale.

Metoda poate fi indicată atunci când numărul spermatozoizilor este foarte redus, motilitatea acestora este scăzută sau există alte probleme importante ale materialului seminal.

În anumite forme de azoospermie, spermatozoizii pot fi obținuți prin proceduri de recoltare directă de la nivelul epididimului sau testiculului și utilizați ulterior pentru ICSI, dacă echipa medicală consideră acest lucru posibil.

După fertilizare, ovocitele sunt monitorizate pentru a se observa dacă s-a produs dezvoltarea embrionară.

Embrion de ziua 3 sau blastocist?

În laborator, embrionii sunt urmăriți în primele zile de dezvoltare. În ziua a treia, embrionul se află în stadiul de clivaj și este evaluat în funcție de numărul, aspectul și ritmul de diviziune al celulelor. Dacă evoluția continuă, în jurul zilei a cincea embrionul poate ajunge în stadiul de blastocist.

Nu toți embrionii ajung până în această etapă, iar evoluția lor oferă embriologului informații suplimentare utile pentru alegerea strategiei de transfer. Embrionii primesc anumite clasificări morfologice, însă un scor foarte bun nu reprezintă o garanție a implantării.

„Pacienții se raportează foarte mult la nota embrionului, însă aceasta trebuie privită ca o informație, nu ca un verdict. Un embrion care arată foarte bine nu ne poate garanta o sarcină, la fel cum un embrion cu o clasificare mai modestă nu înseamnă automat că nu are șanse”, explică dr. Andreas Vythoulkas.

În unele situații poate fi recomandată și testarea genetică preimplantațională, decizia fiind luată în funcție de indicația medicală și de particularitățile fiecărui caz.

4. Embriotransferul

Transferul embrionar este etapa în care embrionul selectat este introdus în uter cu ajutorul unui cateter fin. Procedura este, de regulă, rapidă și nu necesită anestezie. Transferul poate avea loc în diferite momente ale dezvoltării embrionului, în funcție de situația pacientei și de strategia stabilită de echipa medicală.

Numărul embrionilor transferați reprezintă de asemenea o decizie importantă. Transferul mai multor embrioni poate crește riscul unei sarcini multiple, care vine la rândul său cu riscuri obstetricale mai mari. Atunci când există embrioni care nu sunt transferați și care îndeplinesc criteriile necesare, aceștia pot fi crioconservați pentru o utilizare ulterioară.

Ce ai voie să faci după embriotransfer

Una dintre cele mai frecvente temeri ale pacientelor este că o mișcare greșită după transfer ar putea împiedica implantarea.

În general, nu este necesar repausul strict la pat pentru o perioadă îndelungată. Activitățile obișnuite pot fi reluate, cu evitarea efortului fizic foarte intens și respectarea indicațiilor primite de la medic.

„După embriotransfer, multe paciente se tem să se ridice din pat, să meargă la serviciu sau chiar să doarmă într-o anumită poziție. Embrionul nu se poate «pierde» printr-o mișcare obișnuită. Recomandăm o viață cât mai normală, dar fără excese și, evident, cu respectarea tratamentului prescris”, spune dr. Andreas Vythoulkas.

Sporturile intense, ridicarea greutăților sau activitățile fizice foarte solicitante pot fi temporar limitate. Sunt de evitat alcoolul și fumatul, iar administrarea oricărui medicament ar trebui discutată în prealabil cu medicul.

Perioada de așteptare dintre embriotransfer și testul de sarcină este, pentru multe paciente, una dintre cele mai dificile din punct de vedere emoțional. Revenirea treptată la activitățile zilnice, odihna și sprijinul partenerului sau al familiei pot ajuta la gestionarea anxietății.

Când se face testul beta-HCG după FIV

După transferul embrionar urmează perioada cunoscută de multe paciente drept „cele două săptămâni de așteptare”.

Testul de sânge beta-HCG este efectuat, de regulă, la momentul recomandat de echipa medicală după embriotransfer și indică dacă s-a instalat sarcina.

În cazul unui rezultat pozitiv, analiza poate fi repetată pentru a urmări evoluția hormonului. Ulterior, medicul stabilește momentul primei ecografii, care va confirma localizarea și evoluția sarcinii.

Simptome precum tensiunea sânilor, oboseala sau greața pot apărea în această perioadă, dar absența lor nu înseamnă că procedura nu a reușit. În același timp, unele manifestări pot fi determinate de tratamentul hormonal și nu sunt neapărat indicii pentru anticiparea rezultatului.

De ce poate eșua o procedură FIV

Un rezultat negativ este dificil de gestionat, cu atât mai mult cu cât un ciclu FIV presupune un efort fizic, emoțional și financiar important.

Eșecul nu are însă întotdeauna o singură explicație. Pot fi implicați factori care țin de calitatea ovocitelor sau a spermatozoizilor, de dezvoltarea embrionară, de receptivitatea endometrului, de existența unor probleme la nivelul uterului sau de alte particularități medicale.

Polipii endometriali, fibroamele care modifică forma cavității uterine, aderențele intrauterine sau anumite afecțiuni ginecologice pot influența implantarea și necesită o evaluare individuală.

Vârsta maternă este, de asemenea, un factor important, deoarece odată cu înaintarea în vârstă scad atât numărul, cât și calitatea ovocitelor.

„După o procedură nereușită, întrebarea nu ar trebui să fie doar «când încercăm din nou?», ci și «ce putem învăța din acest ciclu?». Analizăm răspunsul la stimulare, ovocitele, fertilizarea, evoluția embrionilor și transferul. Uneori putem identifica lucruri care merită schimbate, alteori pur și simplu biologia nu ne oferă un răspuns clar”, explică dr. Andreas Vythoulkas.

Un eșec nu înseamnă automat că o viitoare procedură va avea același rezultat. Medicul poate recomanda investigații suplimentare sau modificarea protocolului înaintea unei noi încercări.

De ce vârsta femeii contează atât de mult în FIV

Vârsta este unul dintre principalii factori care influențează fertilitatea feminină.

Pe măsură ce anii trec, rezerva ovariană scade, iar proporția ovocitelor cu potențial bun de fertilizare și dezvoltare embrionară se reduce. Din acest motiv, evaluarea fertilității nu ar trebui amânată atunci când sarcina întârzie să apară.

„Timpul este foarte important în infertilitate. Nu înseamnă că după o anumită vârstă nu mai există soluții, ci că posibilitățile și șansele se schimbă. Cu cât avem o evaluare mai devreme, cu atât putem discuta mai realist despre opțiunile disponibile”, afirmă specialistul.

Poate stilul de viață să influențeze șansele de succes FIV?

Succesul fertilizării in vitro nu depinde de un singur aliment, supliment sau obicei. Totuși, sănătatea generală poate avea un rol în pregătirea organismului pentru tratament și sarcină.

O alimentație echilibrată, menținerea unei greutăți sănătoase, somnul suficient, evitarea fumatului și reducerea consumului de alcool sunt recomandări care pot face parte din perioada de pregătire pentru FIV.

Alimentația în timpul unui ciclu FIV

O dietă bazată pe legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, pește, proteine de bună calitate și grăsimi nesaturate oferă organismului nutrienții necesari fără a impune restricții alimentare inutile.

Nu sunt recomandate schimbările radicale de dietă în lipsa unei indicații medicale.

Mișcarea este permisă, dar cu măsură

Activitatea fizică moderată poate fi menținută în multe situații, însă pe parcursul stimulării ovariene și în perioada imediat următoare embriotransferului pot exista restricții.

Ovarele își măresc volumul în timpul stimulării, astfel că tipul și intensitatea exercițiilor trebuie adaptate conform recomandării medicului.

Suplimentele nu se iau „după ureche”

Acidul folic este recomandat în perioada de preconcepție, însă orice alt supliment ar trebui discutat cu medicul.

Același lucru este valabil pentru medicamentele administrate în mod obișnuit. Unele pot necesita ajustări sau înlocuire în perioada tratamentului pentru fertilitate.

Și partenerul are un rol important

Factorul masculin poate contribui la infertilitate, iar calitatea materialului seminal are un rol important în procesul de fertilizare.

Un stil de viață echilibrat, renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool, somnul suficient și menținerea unei greutăți normale sunt importante și pentru partener.

În plus, există și componenta emoțională.

„Partenerul nu este un simplu spectator al procedurii. FIV este un drum parcurs în doi. Dincolo de partea medicală, sprijinul emoțional pe care partenerii și-l oferă reciproc poate conta enorm într-o perioadă în care anxietatea, nerăbdarea și dezamăgirile pot deveni foarte intense”, spune dr. Andreas Vythoulkas.

FIV nu înseamnă o garanție, ci o șansă

Progresele din medicina reproductivă au făcut posibil ca numeroase cupluri care, în trecut, aveau foarte puține opțiuni să poată încerca să obțină o sarcină.

Cu toate acestea, fertilizarea in vitro rămâne un proces medical complex, iar rezultatele diferă de la un caz la altul.

Un diagnostic corect, un protocol adaptat fiecărui pacient și o comunicare deschisă cu medicul sunt esențiale pentru ca un cuplu să știe ce poate aștepta realist de la procedură.

„Cel mai important este ca pacienții să înțeleagă că FIV nu este o promisiune, ci o șansă. Rolul nostru este să folosim toate informațiile pe care le avem pentru a construi cea mai potrivită strategie pentru acel cuplu și, în același timp, să fim sinceri în privința șanselor și limitelor fiecărui caz”, conchide dr. Andreas Vythoulkas.

FOTO: Arhivă.