Cum ar trebui să îți decorezi casa… ca să fii mai fericit?

Sau am putea să spunem altfel: așa cum îți decorezi casa, așa îți este și starea psihică! ce legătură există între cele două, află imediat.
  • Publicat:
Cum ar trebui să îți decorezi casa... ca să fii mai fericit?
Envato

Sau am putea să spunem altfel: așa cum îți decorezi casa, așa îți este și starea psihică! Ce legătură există între cele două, află imediat.

De la mobilierul pe care îl alegi la plantele din ghivece sau chiar la tapetul de pe perete, se pare că toate sunt indicii privind starea psihică și emoțională de care trebuie să ții cont. Casa ta este boost-ul tău de energie! Sau nu!

Secretul constă în a alege să o decorezi așa cum îți place, conform personalității tale, și nu neapărat în conformitate cu trend-urile în home&deco. Atunci ea, casa ta, poate deveni partenerul tău de nădejde în ceea ce privește starea ta emoțională și mintală.

Vestitul lanț de magazine cu mobilă care poate fi montată chiar și de tine, acasă, a realizat de curând un studiu din care reiese că doar cei care își decorează casa în conformitate cu felul lor de a fi, ca o amprentă a identității lor, ajung să manifeste o încredere crescută în propriile forțe care se reflectă și în societate în ansamblul ei.

Studiul a fost efectuat pe un număr de 37 000 de persoane ce trăiesc în 37 de țări diferite.

58% dintre participanți la studiu au mărturisit că au ales mobila și decorațiunile din casă în funcție de propria personalitate.

„Nu toată lumea beneficiază de acest aspect important – cine suntem, și modul cum trăim este reflectat de casa noastră”, relatează organizatorii studiului.

O altă perspectivă a chestionarului corela spațiul locativ cu încrederea și stima de sine. Mai jos, poți regăsi statisticile privind numărul celor care consideră că locul unde trăiești și modul cum îți funcționează casa are un aport la bunăstarea emoțională:

  • Persoane cu vârsta de peste 55 de ani – 66%
  • Femei – 62%
  • Proprietarii de case – 62%
  • Persoane cu vârsta mai mică de 55 de ani – 50%
  • Bărbați – 54%
  • Chiriași – 47%

Aproape o persoană din 3 consideră că obiectele din casă sunt factori ce le aduc aminte de experiențele trăite în trecut, și de aici crește nivelul de încredere.

Pe de altă parte, cu cât strângem mai multe obiecte în jurul nostru, cu atât mai copleșitor poate fi, ca atmosferă și ca practibilitate privind curățenia. De aceea, este recomandat să scapi de orice obiect fie nu îți oferă o stare de bine, fie nu îți este util.

Un alt rezultat al studiului arată că 80% dintre cei chestionați sunt, sau devin deseori frustrați privind unele aspecte ale casei în care locuiesc, conform următoarelor date și raportat la următoarele probleme:

  • O casă dezordonată sau care nu este aerisită – 25%
  • Decoruri puse la întâmplare doar pentru că „este bine să fie în casă” – 23%
  • Lipsa de spațiu – 19%
  • Părerile celorlalți, mai ales a celor care spun tot timpul că este dezordine – 17%

Citește și: Cum să simți în casă, ca ”acasă”? 5 sfaturi utile pentru decorat

Sursă: msn.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân