Cosmina Grigore, supraviețuitoare de cancer: Când ești pacient, fiecare decizie pe care o iei te poate duce mai aproape de moarte

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cosmina Grigore, supraviețuitoare de cancer: Când ești pacient, fiecare decizie pe care o iei te poate duce mai aproape de moarte

Cosmina Grigore, președintele Asociației Imunis coach pentru paciente cu cancer la sân, a vorbit despre momentul în care a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu 9 ani, si cum a învățat să supraviețuiască, în fața acestui diagnostic crunt.

Cosmina Grigore este supraviețuitoare a cancerului de sân și primul pacient devenit Patient coach în România. Ea a discutat deschis, în cadrul conferinței pentru „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului”, despre impactul unui astfel de diagnostic asupra psihicului pacientului, într-un interviu emoționant.

„Cancerul este încă parte din povestea mea”

Cum este să afli că ai cancer, să lupți cu el și apoi să îi ajuți pe cei care au cancer?

„În primul rând, în cancer nu știi niciodată dacă este un final fericit. Am învățat să-mi construiesc traseul în incertitudine, într-o relație frumoasă pe care mi-am creat-o și mi-am dezvoltat-o cu moartea. Cancerul nu acceptă afirmații absolute că gata s-a încheiat. Cancerul încă este parte din povestea mea și nu aș vrea să șterg asta, altfel nu aș fi cine sunt astăzi, vorbind în fața pacienților.”

„Este o diferența uriașă între a vorbi despre un pacient diagnosticat și a fi un pacient diagnosticat”

„Povestea mea este rezultatul unui împreună. Am fost diagnosticată la 27 de ani cu un cancer de sân, stadiul 2. Fetița mea avea 2 ani la acel moment. Ceea ce m-a ajutat este că sunt fiica de asistentă medicală, deci cunoșteam cumva sistemul de sănătate. Cu toate acestea, nimic din acestea nu contează în momentul în care tu ești cel care primește diagnosticul, tu ești cel care trebuie să-și rescrie povestea și să învețe să supraviețuiască. Este o diferența uriașă între a vorbi despre un pacient diagnosticat și a fi un pacient diagnosticat.”

„Rolul nostru ca asociație este să ne ocupăm de mentalul pacientului”

„Din păcate, din anumite puncte de vedere, discuțiile și probleme sunt aceleași în acest moment ca acum 9 ani, când am fost eu diagnosticată. Lucrul acesta este destul de trist pentru că suntem atât de multe capetele luminate care nu reușim să ne punem de acord și să înțelegem că atunci când ne așezăm la masă, fiecare contribuie cu ceva. Rolul nostru ca asociație este să ne ocupăm de psihicul și mentalul pacientului, astfel încât pacientul să poată fi deschis, să colaboreze cu medici din ce în ce mai bine.

Atunci când (ești pacient și n.r.) trebuie tu să iei decizia pentru tine, fiecare da sau nu te poate duce mai aproape de moarte.”

„A fost o mare nebuloasă în care am învățat să navighez”

„M-am gândit ce fel de final vreau să am și m-am gândit că vreau să fiu o bătrânică care își spune povestea. Am decis să fiu curajoasă și să-mi iau responsabilitatea diagnosticului pe care l-am primit. Sunt 2 lumi: lumea din spital cu tratamente și este lumea pacientului în afară acestor spitale. El trebuie să învețe să-și construiască relația cu corpul, cu familia. Cancerul este o boală care ne arată potențialul nostru ca oameni, în relația cu sufletul nostru și cu ceea ce construim în societate. A fost o mare nebuloasă în care am învățat să navighez. Am fost primul pacient coach pentru alți pacienți.”

Parteneri eveniment: Clinica ZettaAsociatia ZettaMedEuropa România, Roche România, Sanador.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cosmina Grigore - Life coach
Cosmina Oana Grigore este life coach integrativ și primul coach pentru pacienții diagnosticați cu cancer, din România. După ce și-a schimbat radical dieta în urmă diagnosticării cu cancer în 2013, s-a certificat ca Technician Nutriționist, iar apoi a făcut o mulțime de cursuri în diferite ...
citește mai mult
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”