Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi

Cuplul a declarat că decizia de a le da gemenilor aceste nume neobişnuite a fost una spontană.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi

Cum coronavirusul este „în tendinţe” în ultima perioadă, un cuplu din oraşul Raipur, India, a decis să-şi numească gemenii născuţi în data de 27 martie, cum altfel, Corona şi Covid.

Micuţii s-au născut la Spitalul Ambedkar Memorial, iar părinţii sunt în culmea fericirii.


„Am fost binecuvântaţi cu doi copii – o fată şi un băiat – iar pentru a aduce un suflu pozitiv în comunitatea noastră, am decis să-i botezăm Corona şi Covid”, a declara proaspăta mămică, Preeti Verma.

Tatăl gemenilor, Vinay Verna, şi-a adus soţia la spital pe motocicletă, în noaptea de 26 spre 27 martie.

Însă drumul nu a fost deloc uşor, pentru că au fost nevoiţi să treacă de câteva puncte de control, având în vedere că şi în India sunt restricţii în ceea ce priveşte deplasarea în locuri publice, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus.

Într-un final, femeia a ajuns cu bine la spital, dar a fost nevoită să nască prin cezariană, pentru că au apărut nişte complicaţii.

Cuplul a declarat că decizia de a le da gemenilor aceste nume neobişnuite a fost una spontană – Corona se numeşte fetiţa, de la coronavirus, iar Covid este băieţelul, de la boala COVID-19.

Astfel, ei îşi doresc să diminueze teama oamenilor în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi să arate că lucruri minunate se pot întâmpla chiar şi în aceste vremuri tulburi.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Vrei să trăiești mai mult? Alege un medic femeie
Vrei să trăiești mai mult? Alege un medic femeie