Chirurgul român care a ajuns să salveze vieți în Marea Britanie. Andrei Moscalu: „Primul meu salariu în România a fost de 847 de lei. Mi-a venit să plâng”

Andrei Moscalu este un adevărat exemplu pentru cei care vor să urmeze medicina.
  • Publicat:

Andrei Moscalu, un tânăr chirurg român, a devenit un exemplu strălucit de tenacitate și talent în medicină. Provenind dintr-o familie modestă, cu tatăl sudor și mama vopsitoreasă, Andrei a fost primul din familie care a urmat studii universitare. Și a ajuns departe, cu toate că statul român nu i-a dat șansa! 

Chirurgul român care a ajuns să salveze vieți în Marea Britanie

A absolvit Facultatea de Medicină din Iași, unde a întâmpinat scepticism din partea profesorilor săi privind viabilitatea carierei sale medicale.

„Provin dintr-o familie în care tata e sudor, mama e vopsitoreasă. Nimeni nu a mers la facultate înainte de mine. Un profesor de la liceul unde eram eu în Iași a spus ”băi, cum să te duci tu la Medicină? Ce o să facă mama ta, ce o să facă tatăl tău, o să vândă caprele? (Își cumpăraseră capre…) O să vândă capra să te țină pe tine la Medicină?”, își începe povestea Andrei Moscalu.

Salariul din România era foarte mic

După ce a fost primul pe chirurgie la Iași, experiența sa ca rezident i-a lăsat un gust amar, confruntându-se cu un salariu mic și o realitate dură în sistemul medical românesc.

„În ianuarie 2012 m-am dus la bancomatul din fața spitalului. Acolo, frumos să-mi scot și eu primul salariu. 847 de lei, mi-a venit să plâng, efectiv mi-a venit să plâng. Eu n-am intrat la școală ca să iau bani de la oameni. Cum să iau bani de la oameni, eu nu iau bani de la oameni!

Am intrat la operații mari, eram mâna a 3-a, nu știam mai nimic. La o săptămână a venit pacienta aia și mi-a dat 100 de lei. D-abia mergea, mi-a dat 100 de lei, 100 de lei mie și un parfum colegei mele care era mâna a doua. N-am putut să dorm în seara respectivă. M-am dus înapoi la tanti, avea 62 de ani, i-am dat suta de lei înapoi, ea a vândut găini și ouă ca să-mi dea mie 100 de lei”, a povestit el pentru stirileprotv.ro. 

A decis să rămână peste hotare

S-a mutat din România în Irlanda, la spitalul din NDrogheta. Acolo, Andrei Moscalu a constatat că majoritatea colegilor săi erau români.

„Erau zile când eram de gardă, în fiecare linie de gardă erau români, efectiv fiecare doctor era român. UPU, pediatrie, terapie intensivă, chirurgie, urgență, medicina internă, toți erau români, de la seniori până la juniori, toți români. Nu se vorbea engleză, se vorbea română. Te doare când vezi lucrul ăsta”, a mărturisit el.

A primit o bursă la Harvard

Pentru că își dorea să devină un chirurg de top, s-a mutat în Marea Britanie, unde a lucrat în diverse spitale, inclusiv la James Paget în Great Yarmouth. Totodată, Andrei a devenit și cercetător, după ce a fost selectat, în 2022, pentru o bursă prestigioasă la Harvard Medical School în Statele Unite.

În Marea Britanie, doctorul de origine română a primit un premiu important pentru îmbunătățirea actului operator în chirurgia abdominală, alături de Dr. Bala.

Să sperăm că în viitor Andrei va duce expertiza sa înapoi, fie că este vorba despre cunoștințele sale în chirurgie sau expertiza academică în cercetare, le va lua pentru țara natală și va fi foarte util să facă ceva pentru România”, a declarat și dr. Bala.

În prezent, el locuiește în estul Angliei, foarte aproape de spitalul unde lucrează.

Citește și: Antibioticul natural care ne protejează împotriva virozelor şi ne stimulează imunitatea | Dr. Ruxandra Constantina: „Conţine un izvor de vitamina B”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân