Cercetătorii au reuşit să creeze celule nervoase din urină

Un nou studiu ştiinţific susţine că din urina umană pot fi obţinute celule nervoase.
  • Publicat:
Cercetătorii au reuşit să creeze celule nervoase din urină

 

Un nou studiu ştiinţific susţine că din urina umană pot fi obţinute celule nervoase.

Această surprinzătoare descoperire oferă o modalitate de intervenţie bioregeneratoare mai accesibilă în cazul afecţiunilor neuro-degenerative, precum şi ipoteze noi de lucru în domeniul cercetării celulelor stem.

Studiul, iniţiat şi condus de o echipa coordonată de profesorul chinez Duanqinq Pei, a urmărit identificarea unor celule stem precursoare de neuroni (human neural progenitor cells (NPCs). Sub influenţa unor anumiţi factori chimici şi de mediu, echipa a reuşit să reprogrameze celule epiteliale din urină în NPCs care, in vitro, s-au regenerat şi diferenţiat în subtipuri de celule nervoase, precum neuroni şi celule gliale.

Descoperirea este extrem de valoroasă şi a fost extinsă şi la studii in vivo pe animale, iar comunicările sunt aprobate de lumea ştiinţifică mondială şi publicată în diverse reviste de specialitate.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân