Ce alimente să îi oferi fetiţei tale pentru a o feri de cancerul mamar

Toate fetele cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani ar trebui să mănânce de cel puţin 2 ori pe săptămână nuci şi unt de arahide au cu aproape 40% mai puţine şanse să dezvolte cancer mamar.
Ce alimente să îi oferi fetiţei tale pentru a o feri de cancerul mamar

Cancerul de sân omoară anual peste jumătate de milion de femei din întreaga lume, fiind cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor care trăiesc în ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Cauzele acestei maladii nu sunt încă de deplin cunoscute, însă numeroşi cercetători încearcă permanent să găsească o legătură între anumite substanţe pe care le folosim zilnic şi dezvoltarea tumorilor canceroase.

Astfel, printre factorii de risc care ar putea duce la apariţia cancerului mamar, potrivit ultimelor studii în domeniu, se numără: produsele de curăţat şi cele de împrospătare a aerului care au ingrediente chimice periculoase (diclorbenzen, ftalaţi), cosmetice care conţin metale grele, pesticidele, poluarea urbană, alimentele la conservă (conţin bisfenol A, care dezechilibrează echilibrul hormonal) şi multe alte substanţe care se regăsesc atât în ceea ce punem pe farfurie, cât şi în mediul înconjurător, în care suntem nevoite să trăim şi să respirăm.

Prevenţia este, deci, un element-cheie în această problemă iar oamenii de ştiinţă caută constant să găsească metode prin care femeile să se protejeaze de acest veritabil flagel al secolului 21.
Ultima descoperire a acestora sugerează că toate fetele cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani ar trebui să mănânce de cel puţin 2 ori pe săptămână nuci şi unt de arahide pentru a scădea cu aproape 40%  riscul de dezvoltare a cancerului mamar.

Specialiştii de la Universitatea Harvard şi Washington School of Medicine au analizat informaţii de la 9.039 de participante iar rezultatele au scos la iveală că regimul alimentar care include cele două alimente mai sus menţionate au această capacitate de a proteja organismul şi pot preveni apariţia cancerului de sân.
Alte alimente despre care se consideră că ar putea juca un rol important în prevenţia cancerului mamar sunt fasolea, soia, mazărea şi porumbul.