Cancerul, predominant în rândul tinerilor. Care sunt cele mai întâlnite tipuri de cancer

Cancerul este unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte de sănătate, mai ales atunci când înaintezi în vârstă.
  • Publicat:
Cancerul, predominant în rândul tinerilor. Care sunt cele mai întâlnite tipuri de cancer
FOTO: 123rf.com

Cancerul este unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte de sănătate, mai ales atunci când înaintezi în vârstă. Însă, în urma unui studiu recent s-a descoperit că prezenţa acestei boli creşte dramatic în rândul tinerilor.

Studiul publicat în Lancet Public Health conţine analiza datelor din ultimii 20 de ani ale adulţilor diagnosticaţi cu cancer, toţi având vârste cuprinse între 25 şi 84 de ani şi, surprinzător, creşterea riscului de cancer a fost întâlnită în rândul persoanelor de 25-49 de ani, de cele mai multe ori în strânsă legătură cu obezitatea.

Din 12 tipuri de cancere studiate, care ar putea apărea şi din cauza obezităţii, şase dintre ele erau reîntâlnite în cazul tinerilor americani. Aceste tipuri de cancer erau colorectal, endometrial, de rinichi, pancreatic, mielom multiplu şi de vezică biliară.

În cazul americanilor cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani s-a estimat o creştere a cancerului de rinichi, media anuală fiind de 6,23% şi de mielom multiplu, întâlnit în rândul persoanelor de 30-34 de ani, în medie de 2,21%. De asemenea, s-au descoperit în rândul adulţilor două tipuri de cancere care se aflau în strânsă legătură cu obezitatea: gastrointestinal şi leucemia.

Care sunt factorii care produc această creştere

Deşi studiul nu s-a concentrat asupra cauzelor care duc la această creştere de cancer, s-a născut o ipoteză care sugerează că această ”tendinţă” poate fi influenţată de creşterea kilogramelor în plus şi obezitatea.

Se pare că în perioada 1999-2016, obezitatea era predominantă în Statele Unite, crescând de la 13,9% la 18,5% în rândul copiilor şi adolescenţilor şi de la 30,5% la 39,6% în rândul adulţilor. Acest aspect este foarte important, deoarece cercetările au arătat că obezitatea sau greutatea în plus poate creşte riscul apariţiei anumitor tipuri de cancer.

În urma unui alt studiu din 2018 s-a descoperit că greutatea corporală în exces a reprezentat o creştere de 60% a cancerului endometrial, cu 36% a cancerului de vezică biliară, cu 33% a cancerului de rinichi, cu 17% a cancerului pancreatic şi cu 11% mielomului multiplu.

În cazul leucemiei şi cancerului gastrointestinal, cercetătorii au estimat o creştere din cauza bolilor autoimune, a consumului de antibiotice şi expunerii la medii cancerigene.

Metode de prevenţie

În timp ce nu toate tipurile de cancer pot fi prevenite, îngrijirea preventivă poate fi de ajutor. Asta înseamnă că principalul obiectiv este acela de a fi vigilenţi în privinţa sănătăţii şi greutăţii, din moment ce legătura dintre cancer şi obezitate pare să crească semnificativ. Autorii studiului încurajează medicii să continue monitorizarea greutăţii pacienţilor şi să-i sfătuiască în privinţa riscurilor obezităţii şi să-i îndrume către un stil de viaţă sănătos, să aibă o alimentaţie corectă şi să fie activi fizic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: