Bărbaţii au o sănătate mai bună decât femeile. Cel puţin în spaţiu…

Studiul este util în contextul dorinţei NASA de a dezvolta tehnici pentru zborurile de lungă durată ale misiunilor spaţiale viitoare.
  • Publicat:
Bărbaţii au o sănătate mai bună decât femeile. Cel puţin în spaţiu...

Un studiu efectuat de NASA a relevat că bărbaţii sunt astronauţi mai buni decât femeile, în ce priveşte problemele de sănătate care pot apărea în timpul călătoriilor în imponderabilitate, dar rezultatele se bazează pe un număr mic de femei studiate, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Un studiu al NASA referitor la rolul genului, masculin sau feminin, în privinţa misiunilor spaţiale umane, efectuat pe 477 de bărbaţi şi 57 de femei astronaut, care au efectuat astfel de acţiuni până în iunie 2013, a arătat că bărbaţii se descurcă mai bine în spaţiul cosmic, cu mai puţine probleme de ordin medical decât femeile.

Astfel, bărbaţii au avut un puls mai scăzut în timpul unor situaţii stresante, au suferit mai puţine infecţii de tract urinar şi s-au descurcat mai bine în timpul procedurilor de aterizare şi imediat după aceea, după ce au stat mult timp în microgravitaţie.

Pe de altă parte, femeile au suferit mai puţine probleme de auz şi vedere în timpul misiunilor spaţiale. De asemenea, femeile astronaut au suferit de intoleranţă ortostatică mai accentuată, ceea ce reprezintă incapacitatea de a sta nemişcat fără a leşina, imediat după revenirea pe Terra după o misiune în condiţii de imponderabilitate.

În ceea ce priveşte sistemul imunitar, nu s-au constatat diferenţe semnificative între femei şi bărbaţi.

Totuşi, cercetătorii au precizat că studiul nu este foarte relevant, având în vedere numărul mult mai mic de femei care au participat la misiuni spaţiale şi care au fost incluse în cercetare, subliniind că este cazul ca mai multe femei să fie incluse în programele spaţiale.

Cercetarea, realizată de NASA şi de National Space Biomedical Research Institute (NSBRI) şi publicată în Journal of Women’s Health, a folosit date adunate în timpul misiunilor spaţiale privind reacţiile organismului uman la condiţiile de microgravitaţie.

Studiul este util în contextul dorinţei NASA de a dezvolta tehnici pentru zborurile de lungă durată ale misiunilor spaţiale viitoare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: